Interviu cu carti si fotbal

S-au cam dus zilele si praful cu panzele mistice de paianjen nu au intarziat sa apara pe aici. Nu mi-a simtit nimeni lipsa. Nimeni nu m-a cautat obsedat(a) si nu s-a plans ca nu mai poate sa-si ia doza. Si folosisem toate tehnicile si legile de manipulare, psihologia inversa, persuasivitatea tiganeasca (adica sa i le bag pe gat- sens figurat) si nici macar un mesaj , o vorba buna, o impresie. Dar e bine, atata timp cat nu am cautat sa-mi numar admiratorii sau sa vad cui ii pasa, n-am scris fiindca ideile mi-au fost destelenite (cu tz) si in locul lor semanate prostiile altora. Ca sa vezi ca buruienile mele tot n-au ezitat sa apara. E chestie de orgoliu. Si luandu-mi asa o vacanta departe de paginile asta mi-am intregit activitatile in jurul unor carti, unor meciuri de fotbal, unui interviu(pe care l-am castigat in timp regulamentar-fara prelungiri). Cu meciurile de fotbal m-am secat intr-adevar, mi-am dat seama de antitalentul pe care l-am dobandit in ultimul timp, asa ca m-am hotarat sa ma retrag inainte de termen, pentru a nu stiu cata oara. Sigur prietenii mei nu au protestat vehement, cu mine fara mine tot acolo e, dar totusi idealist din fire as fi asteptat sa aprecieze gestul si devotamentul meu. Am stiut ca cer prea mult. Interviul a fost interesant, m-am bucurat enorm fiindca cineva vazuse si apreciase potentialul meu. De fapt eu sunt singurul care stiu ca ei sunt singurii care pierd in momentul in care nu ma aleg asa ca refuz sa-i aleg la randul meu. A fost si primul interviu, pardon al doilea in care am vazut interesul intr-o evaluare cat mai corecta a candidatului. E interesant cu interviurile astea, tre sa recunosc ca in unele momente m-am considerat un prost actor, mainile imi cam transpirasera desi emotii avusesem doar pana in momentul in care am intrat. Fiind un fin psiholog si parcurgand cateva teste de autoanaliza mi-am dat seama de unele chichite pe care le faceam si imi era greu sa le ascund. E nevoie de putin exercitiu. Cu greu am reusit sa-mi ascund zambetu cand interviviatorul imi oferise deja jobul, coltul gurii dadea fuga spre urechea stanga sa contureze obrajii. Mi-as fi dat una peste fata dar nu mai era timp. M-am ridicat, am dat mana si am iesit, zambind bineinteles. Sunt o fire zambareata. Azi plec la biblioteca si recunosc ca niciodata nu am fost asa de entuziasmat de faptul ca merg la biblioteca. Ma duc intr-o excursie in care totul e conturat de esplanade de volume, panoplii de carti, multa, multa celuloza. Mi-am facut o lista cu carti pe care am de gand sa le citesc. Dupa mici calcule mi-am dat seama de prostia pe care o facusem odata cand imi propusesem sa citesc 50 de carti intr-un an. Avand in vedere ca intr-un an sunt 53 de saptamani ar fi insemnat o medie de o carte pe saptamana. Mult la vremea ceea. Lista de titluri si carti e lunga si e inca deschisa asa ca nu ezitati sa-mi oferiti nume. Pana atunci mi-am luat catrafusele si am plecat, ca vine ploaia de nisip.