The forces of process are dependent on the respective handling tasks, such as workpiece assembly or processing. This type of force may also occur during pick operations, in case of sticky surface or bracing. These very specific forces must be calculated individually for each application and compensated as necessary. The options to compensate or even avoid this type of force are explained in the following.

Eh, de bine ?

"Cu cateva zile in urma incercam sa dau o explicatie dar ratasem, capul mi-era plin sau gol de cacaturi asa ca am dat-o intr-un balbait prin care contraziceam tot ceea ce relatasem pana la acel moment. Unde gresisem ? Am lasat tacerea sa continue discutia, timp in care ma intrebam ce naiba e cu mine, am cataracta la creier*(*Nota- vreau sa scot in evidenta lipsa substantei cenusii si spatiul alb ramas in locul ei). Stiu si cred ca stim ca,(vezi ce smecher sunt, am pus virgula sa evit cacafonia) creierul se dilata si se contracta , creste si scade in masa asemeni unui burete ud sau uscat. Poate fi un burete uscat mai greu ca unul ud ? Cunosc 3 raspunsuri si fiecare evita sa fie concret dar in schimb ofera o alta viziune a problemei. De fapt despre asta este vorba:viziuni, unghiul din care privim lucrurile, propria reflectie asupra lumii. Am observat ca intre gandurile trecute, cele din prezent si cele vor sa reflecte viitorul nu exista notiunea de r....."

Asta scrisesem cu ceva vreme in urma, habar n-am, cred ca pe undeva prin primavara dar nu-mi amintesc nimic legat de acest text. Mie unul mi se pare ciudat. Cand l-am gasit era asa cum il vedeti. L-am citit de cateva ori dar nu-mi inspira nimic. Cred ca sunt pierdut iarasi in mediocritatea cotidiana in care nu ma plang ca nu gandesc, nu ma plang ca nu scriu, nu ma plang ca nu fac si eu... interesting stuff. Cred ca ar trebui sa incep sa plang. Asa cum am facut-o candva. Cata fericire in lacrimi, uneori. Sper sa pot sa-mi aduc aminte de acest post desi in acest moment nu-i acord o importanta oarecare asa cum probabil am facut cu cel de mai sus. Mi se pare mai plin de substanta.

Pe vremea copilariei aveam in repetate randuri acelasi vis sau visuri similare in care aparea aceeasi persoana stranie ce aparea de dupa coltul dulapului sau din baie cand usa intredeschisa lasa la vedere intunericul. Era acel cosmar al copilariei pe care il au toti copiii si care te facea sa tresari in somn, sa-ti tii respiratia, sa te faci mort sau pur si simplu sa mormaiesti intr-un strigat lucruri inteligibile. In vis acel om negru, iesea din baie intotdeuna la chemarea mea. “Stiu ca esti acolo” ii spuneam eu cu gura tremuranda dar nu se grabea sa iasa decat atunci cand stia ca poate sa ma prinda si intotdeauna reusea. Strigatul meu de ajutor era mut, gura mi-era cleioasa, buzele cusute iar picioarele parca inmuiate in nisipuri adanci, oricat as fi alergat, stateam pe loc.Frica ma inghetase si fiecare atingere a acelui om ma pietrifica nu mai puteam decat sa ma prefac ca sunt mort poate asa ca un urs speriat de mortaciuni si-ar fi pierdut interesul fata de mine. Dar nu se intampla asa. Stiu ca te prefaci, imi spunea acel om infatisand o grimasa ciudata ce aduna obrazul intr-o gropita mica cat sa adaposteasca o lacrima sau o picatura de apa. Ochii erau inflacarati si blajini si nu pareau amenintatori, poate daca i-as fi vazut doar ochii as fi spus ca e un inger dar zambetul lui scrijelit invaluia totul in intuneric, un zambet negru ce semana de minune cu torsoul lui subtiat si negru, cu mainile lui lungi care te-ar fi prins si daca ai fi stat la doi metri distanta de el, cu picioarele lui negre care dintr-un pas te-ar fi ajuns chiar daca ai fi fost pe malul unui rau iar el pe celalalt. Cand iesea de dupa dulap parca momentul era anuntat si un sunet de intrare zguduia casa iar eu asezat in pat, dormind, parca l-as fi vazut cum se intindea pana la capatul patului meu unde imi soptea :Stiu ca esti treaz; eu incercam sa-mi tin respiratia si sa stau nemiscat pana pleca plictisit iar eu ma trezeam crispat in aceeasi pozitie in care adormisem, tremurand si asudand ca un sloi topit. Cateodata ma lua si ma lasa pe varful cladirilor sau pe marginile abisului doar atat cat sa privesc in jos, apoi ma arunca. Oarecum stiam ca nu voi atinge niciodata capatul dar acea cadere libera imi ridica noduri in gat pana ma sufocam.Apoi cadeam in apa dar in vis intotdeauna stiam sa inot doar ca o ghiulea legata de picior, ma tragea in jos. Plansul meu mut starnea zambetul lui odios dar printre atatea alte lacrimi, de parca apa era o lacrima asezata intr-o gropita asemeni celei din obrazul lui, ale mele erau dulci.

E acel om pe care il simti cand stai cu spatele si stii ca e cineva acolo, e acel om de dincolo de usa, acel om care a stat o vesnicie in colturile intunecoase, e acea prezenta care te sufoca cand frica parca iti musca din stomac lasand un gol. Atunci te vei simti bantuit pretutindeni de acest om care cu fiecare atingere se va hrani din golul tau si cu fiecare gand al tau il vei aduce exact la ceafa ta si-I vei simti suflarea calda pana si in cele mai frumoase vise. Si totusi vine intotdeauna cand il chemi; in noapte, in vis. Stii intotdeauna cand o sa vina stii cum sa-l faci sa plece dar nu stii cum sa-l ucizi, cum sa dispara, cum sa inchizi acel gol iar gandul acesta te ingrozeste. Gandirea ta devine fricoasa iar frica ta devine un gand. Ai putea sa nu te mai gandesti la el dar gandul negandirii e insusi gand iar ca si copil stii ca singura forta pe care o ai e gandul. Uitarea e singura solutie dar nu va fi o uitare totala, vei stii intotdeauna ca acolo in acel colt obscur, e cineva care te asteapta, daca te apropii parca si auzi soptindu-ti: “Vise placute”.

Psihoze ludice

Gandurile mele au inceput sa ma certe asa ca nu te speria daca ma vezi vorbind singur. Mergand cu busul si meditand la gandul ca poate innebunesc privesc pe geam si vad o tablita pe care scrie spitalul psihiatrie infantila. Se pare ca realitatea nu ma ajuta deloc. Detest podurile inalte si pasarelele(nu termentul ornitologic) din cauza curentilor de aer ce suiera si imi soptesc molcom: "Sari... hai priveste aici jos.. hai sari ca nu patesti nimic !". As fi sarit pana la faza cu nu patesc nimic; m-am intrebat daca patesc ceva ? Dorm noaptea cu becul aprins cand sunt singur din cauza tacerii, nu de alta dar face zgomot in afara sau in mine. De cand s-a ars becul la baie imi fac nevoile afara la lumina stalpilor. Nu mi-e frica de intuneric ci mi-e frica de lucrurile ce se ascund in el. Cand ma intalnesc cu cineva vorbesc mai mult ca de obicei chiar daca stiu ca nu ma intelege. As zice ca nebunul e el fiindca nu ma intelege. Ce e asa de greu de inteles ? De cand imi tremura buzele lumea se uita ciudat la mine cand merg pe strada. Chiar nu mai inteleg, e interzis sa canti refrenul piesei tale preferate ?... pe strada ? Am vazut un om al strazii, intr-o statie de autobuz. Era de-o varsta cu mine. Abia il vedeai.Era aproape invizibil. Se misca fara stare dintr-un colt al statiei in altul de parca ar face un ritual. La un moment dat se opreste si incepe incantatia. Nimeni nu-l aude fiindca e invizibil. M-am gandit sa-l prind odata si sa-l duc, nu stiu, la primarie, politie, la spital ca sa fie eutanasiat. A inceput sa semene cu un caine. Dar nimeni nu-l vede iar pe mine ma dau afara fiindca put. Dar nu sunt eu cel care pute, e cainele asta voodoo. Ma dau afara si-mi spun ca-mi lipseste o doaga. Si ce ? Toti avem lipsuri. Eu de altfel sunt perfect, fiindca un om imperfect care greseste e perfect. Nu putem sa ne negam natura. Daca nu s-ar vinde sexul multe femei ar fi somere, nu ma refer la cele angajate in prostitutie sau industrie porno ci la cele mai decente sa zicem din case de mode, care pozeaza pentru reviste..etc. Asta e cel mai exemplar argument ca lumea e condusa de barbati. Daca toti barbatii ar fi gay atunci femeile ar fi somere iar daca ar fi invers barbatii ar fi gay. Cel mai bun argumet: vezi povestile cu puscaria, vezi povestile cu razboi, vezi Alexandru Macedon. De ce orice femeie vrea un barbat de succes langa ea iar un barbat vrea o femeie langa el pe care sa o faca de succes ? Fiindca sunt idealiste ? Femeile vor produsul gata fabricat pe cand barbatii vor semifabricate. Femeile stiu ce se vinde cel mai bine implicit cele mai multe vanzatoare sunt femei. Vezi: magazine, hipermarketuri, localuri, farmacii, etc.. Ce legatura au femeile cu nebunia mea (daca ai observat mai sus trecerea succinta de la un subiect la altul) ? E simplu . Sunt nebun dupa ea. O doresc sa-mi fie alaturi in fiecare clipa fiindca zambetul ei ma inspira. Are cel mai frumos zambet, ever. Un zambet cat sa te faca sa te inneci in gropita din obrazul drept. Si ochii, acei ochi care ma fac slab, ma descos cand nici nu apuc bine sa zic ceva. Ei deja stiu. Stiu ca vreau sa dorm din nou in caldura sufletului ei si singurul mod de ajunge acolo e s-o privesc. Aici nu e vorba de sex, deloc. Cand e vorba de sex ea deja doarme. Viata e o minune, nu ?

Be an american, be stupid... fi roman, fi ce vrei

Mi-ar fi frica daca intr-o zi sapand in gradinuta bunicii, iarba s-ar innegri dintr-o data intr-o pucioasa neagra si puturoasa. In acea clipa as stii ca in cateva zile avioane si elicoptere vor survola pe deasupra topografiind zona. Dupa o saptamana un oficial american se va prezenta in fata bunicii si-i va vorbi in limba lui astfel incat bunica va crede ca e beat. Ghinionul meu ca inteleg betia ce iese din gura aluia. Imi va spune ca zona e de risc maxim si trebuie evacuata. Ciudat, americanii astia au venit mai repede decat ar raspunde seful de post daca l-as intreba cum se masoara un metru cub. De rusine ar intreba primarul apoi restul satului si apoi ar veni toti in curtea mea sa le dau raspunsul. Asa ar afla toti ca in gradina am fotoghin, petrol in limba engleza. Din vorba in vorba vestea ar ajunge si la Bucale, zvonul e mai rapid ca orice mijloc de comunicatie, cel putin in tara noastra, doar ca informatia are un indice foarte scazut de veridicitate. In 24 de ore un oficial roman s-ar prezenta in fata casei mele langa care americanii deja si-ar fi instalat un cort militar. M-ar intreba daca am autorizatie pe toate bunurile pe care le detin pana ar fi gasit ceva care nu e in ordine. Masina n-are triunghi reflectorizant, nici trusa medicala; trusa o inlocuisem cu cateva plante medicinale. Americanul s-ar oferi sa-mi faca o favoare si sa-mi plateasca amenda, dar romanul e smecher si ar umfla nota de plata ca la restaurant. O comisie romano-americana s-ar forma exact in curtea bunicii gata sa ofere totul in schimbul pamantului. Dar bunica care si-a iubit toata viata peticul ce l-a avut ar refuza pe deplin. Si-ar muri intr-un atentat la caminul cultural. Sigur, ziarele vor zice ca a fost violata si sechestrata zile in sir dar bunica are mana grea si stiu ca s-ar fi descurcat situatiei. Mai mult caminul cultural disparuse odata cu bunica. Seful de post a zis ca e vina americanilor, au bombe inteligente si fac lucruri sa dispara. L-am intrebat daca nu cunoaste americani fiindca are numeroase lacune. Si uite asa dupa testamentul bunicii, pamantul si casa le-as detine eu, dar eu sunt prea tanar sa-l lucrez si casa parca mi-as fi dorit sa o transform intr-una de vacanta. Romanii si-ar fi instalat si ei cortul in spatele casei. Ghinion pentru ei ca acolo e si latrina. Nu ar fi dimineata in care sa nu ma trezesc din cauza americanilor care ar fluiera dupa muierile din sat. Le-as fi zis cas femei usoare dar cu mana grea dar precis ei ar intelege altceva. Sigur viata mea ar fi in pericol din acest moment. Singurul mostenitor al unui camp petrolifer era deja mult iar gandul unui testament mi-ar fi zis ceva. Nu-l face. Drumul la WC ar fi impanzit de mine si de sniperisti dar nu asta ar fi problema deloc. Incet , incet m-ar izola de restul celorlalti si as incepe sa ma simt singur. As crede ca vocile celorlalti vin de fapt din capul meu pana as auzi pe unu injurand ca birjarul atunci as stii ca nus eu fiindca nu injur iar subconstientul meu nu auzise veci lucruri de genu. In fiecare zi comisia americano-romana s-ar popandi prin horn ca Mos Craciun ca sa-mi faca o oferta tentanta pe care n-as putea-o refuza. Nasul meu ar fi venit intr-o zi si mi-ar zice sa nu lupt fiindca nu poti sa te pisi impotriva prostiei decat daca aceasta e o comisie romano-americana. Asa ca as fi etalat un steag alb m-as fi pisat pe ei si as fi stabilit o conferinta la care sa vina si presa. Conferintele publice, cel mai simplu mod de a fi atras intr-un atentat. Ar fi o conferinta scurta fiindca as pune o singura intrebare de baraj americanilor: Cum simt ei petrolul de la o asa mare distanta ? Le-ar lua cateva zile sa-mi dea un raspuns, ar apela la romanii destepti dar acestia ar refuza cu snobism sa dea un raspuns din simplu fapt ca urasc oamenii cu creier de Neanderthal. M-as fi gandit mai bine sa renunt si sa las lor totul pana si pe gratis, in schimbul plecarii cat mai departe. Intr-o lume in care nu vrea nimeni sa conduca si sa fie condusi. Cred ca i-ar fi placut si sefului de post acolo.

Bussing

Nu stateam prea bine cu inspiratia, de altfel ma simteam de-a dreptul dezorientat, plin de energie dar fara mijloace de consum, eram ca un obiect incarcat cu energie statica gata oricand sa te scuture, poate sa te faca sa-ti pierzi cunostinta nimic mai mult. Cautam inspiratia, imi cautam locul de unde sa pot observa panorama societatii, sa vad culorile caracterelor care o compun, sa le aud povestile, sa le simt frica, bucuria, individualismul. Viata mea nu mai reprezenta izvorul de inspiratie. Il cam secasem sau poate il exploatasem prea intens. Strigam degeaba asteptand acel ecou, acele unde centrifuge, in mine totul luase forma, totul era prea plin, nimic nu mai era singur. Cand esti singur auzi mai bine si eu parca surzisem. Nu-mi mai ascultam gandurile si de aceea aveam nevoie sa ascult gandurile altora.Asa ca m-am urcat in autobuz. Ce mica e lumea cand stai in autobuz. E ca o mostra prelevata in scopul experimentelor. O mostra de care eu aveam nevoie. Alegeam autobusele si troleele cele mai inghesuite astfel puteam fi mai aproape de oameni fara sa par suspect. Renuntasem sa mai iau ziarul sau sa ma uit la TV, o plimbare cu autobusu' imi era indeajuns sa aflu cele mai noi evenimente, stiri, barfe. Cel mai rau era cand ma asezam langa oameni care povesteau politica, ma simteam intr-un talk-show maraton. De la tineri nu mai auzeam nimic, mai toti aveau urechile infundate de muzica, cel mai nou model de izolare si de pierdere a auzului. Deja ma conformasem cu ideea si le citeam de pe buze versurile pieselor. Tinerii din autobuse asculta muzica de calitate. Femeile vorbeau cel mai dezinhibate indiferent de natura conversatiei. O faceau de parca vroiau sa auda toata lumea modul de preparare al muraturile al ciorbelor sau moduri noi de cultivare al legumelor. Pentru toti munca era cum era, totul se rezuma la un oftat mare, de parca daca am reusi sa antifonam autobusul de zgomotul infernal pe care il face oftatul ar fi cel mai reprezentativ sunet. Ce cautam eu erau povestile care incepeau :,, pe vremea mea... " sau " sa vezi ce-am patit". Fara de astea cred ca autobusul nu s-ar fi miscat din loc. Cupluri de toate marimile erau privite ostentativ, saruturile in autobus erau strict interzise un indicator asezat langa cel care interzicea fumatul semnala aceasta. Era Ok sa-ti ti partenera de mana. Nu mai e la moda sa lasi batranii sa stea jos. Cei tineri se plang ca batranii se arunca cu nerusinare peste ei de parca scaunul ar fi proprietatea lor. De unde sa stie bietii tineri daca nu mai e la moda. Intotdeauna am gasit un batran care sa huleasca felul in care merg lucrurile in tara asta, poate daca nu ar merge cu busul ar vedea altceva. Nu stiu, e parerea mea. Vezi multe circuland cu busul dar nu poti sa le atingi din cauza geamului. Realitatea e langa tine dar nu o poti atinge, povestile altora te ating dar nu mai sunt realitate de mult. Sunt doar motive de inspiratie pentru cei ca mine.

Memo

Un prieten de-al meu avea pierderi de memorie, dar intr-o zi vazuse pe Discovery cum ca apa ar avea memorie proprie. Cum noi suntem 60-70 % apa iar restu de 30 % e de fapt iarasi 70% apa si-a dat seama ca organismul nostu e de fapt un simplu recipient . Asa ca prietenul meu a inceput sa bea tot mai multa apa ca sa-i suplineasca lipsa de memorie. Am inceput sa rad cand vazusem casa lui care devenise un imens depozit de apa. L-am atentionat sa aibe grija sa nu se innece, dar mi-a spus ca bea cu masura poate ia putin mai multa apa cat bea omul de obicei. Bineinteles ca si drumurile la toaleta s-au inmultit asa ca s-a gandit sa recicleze apa prin niste filtre speciale de epurare a apei. Spunea el ca apa care o elimina ii lua o parte din amintiri, de aia uitam si noi de obicei, si ca acum amintirile ii reveneau intotdeauna prin acest simplu proces ciclic.Isi realizase propriul sau hard-extern de stocare a informatiei. Treaba devenise pe cat de amuzanta pe atat de serioasa. De cate ori faceam un feed-back asupra unor lucruri dadea buzna la baie sa ia o gura de apa pentru a-si aminti. Amintirile lui erau acum stocate in mici sticle care erau insemnate cu data in care au fost stocate. Dintr-un simplu om care avea probleme cu memoria acuma devenise opusul. Nimic nu mai era uitat, totul era stocat. Era extraordinar cum reusea sa vorbeasca pana la detalii de zile din lunile anterioare doar inghitind cateva picaturi de apa. Imi zicea ca poate sa deosebeasca amintirile rele de cele bune si ca poate sa le transforme pe acestea la randul lor in amintiri bune prin muzica, ras si dragoste. Dar erau si exceptii, sticlele de apa care contineau amintiri groaznice secau singure. Apa practic se evapora incet sau disparea. Nimeni nu reusea sa dea o explicatie. Pana intr-o zi cand prietenul meu a disparut. Nimeni nu stie ce s-a intamplat cu el, doar ca peretii casei facusera igrasie, innegrindu-se la colturi. Explicatia mea a fost ca apa care disparusera din sticlele cu amintiri rele n-a plecat niciodata din acel loc ci doar au luat o forma gazoasa, ca apoi sa se condenseze impanzind acel loc de rau. In prezent acel loc e considerat un loc bantuit.

Pios si Smerit iti spun Bine ai venit

S-a intamplat ca bunicul meu sa moara la sfarsitul saptamanii trecute. Nu glumesc. A avut parte de o moarte nedureroasa, asa ziceau cei care au fost langa el. Chiar el sustinea ca nu-l doare nimic. Moartea doare ? Eu zic ca nu doare deloc. E ceva psihosomatic, nostalgic, lasi totul in urma pentru ceva nou. Cei mici ma mustrau, adica verisorii mei eu fiind cel mai mare, fiindca refuzam sa-l vad asa in starea aia. Cum zicea o matusa, vreau sa mi-l amintesc asa cum il stiu eu. Inmormantarile sunt triste. Asta e si menirea lor. Tata m-a intrebat de ce nu-mi faceam cruce ca tot alaiu ca doar nu mi-am schimbat religia. Mama m-a certat fiindca nu pot fi ca ceilalti. Bunicul a fost un om destul de aspru, ca toti de altfel din generatia lui. Imi placeau mult poeziile lui folclorice. Erau din alte vremuri. N-am plans deloc. De altfel singurul lucru care ma facea trist era momentul cand mi-l imaginam razand. Ma gandesc la epitaful: " Sunt trist fiindca nu mai pot rade". Multi oameni in varsta la ceremonie, oameni care in orice clipa i-ar fi putut lua locul, dar cine ar face-o ? Toti il plangeau, pana si preotul care se intampla sa fie nepotul lui. Preferam in acele momente sa ascult exact vorbele ce ieseau din gura popii, predica. Vorbe goale, pentru loaza. Citiri din Pavel majoritatea. Ce m-a surprins a fost momentul in care preotul l-a citat pe Mihai Eminescu, pe Galaction si parca pe Macedonski. Interesant de-a dreptul, sa spui poezii care fac reflectii asupra mortii. Vorbe pline de sensuri si analogii. Vorbe care te pun pe ganduri mai mult ca oricare alte fapte ale lui Hristos sau apostolii lui. De altfel gandurile zic eu sunt mai importante decat faptele in zaul de fata. Ne intereseaza nu ceea ce fac ci ceea ce gandesc. Cateva sclipiri poate nici una. La inmormantare era si un orb. M-a intrebat indraznet daca stiu ce culoare are moartea. A zis ca el stie fiindca o vazuse, ma rog o simtise. Si mi-a zis : Nu e neagra asa cum crezi tu, eu nici nu m-am gandit la negru. E o culoare pe care ai s-o vezi pentru prima oara. Un amalgam de contururi, de lumina monotona, o lumina plina de intuneric. Ma gandeam daca ochii unui mort reflecta lumina. De fiecare data cand stau aproape de cineva, foarte aproape observ cum o pata de lumina asemanatoare cu o raza ce loveste o camera de filmat licareste pe iris. E o pata taiata de linii care formeaza carouri intr-un cerc.Stiti voi cum arata. Si ma gandeam daca se vede asa in ochii unui mort, daca m-as apropia. Cu bunicu era prea tarziu se incerc. Astept sa moara altcineva. Poate tu. Nu stim niciodata care. Dar timpul ne ajuta sa anticipam cand. Un om se lauda ca participase la atatea inmormantari incat ar fi umplut un cimitir. Cimitirul ''Buna Vestire". Vestea ai primito tarziu adica postmortem, deci tu nu stii de fapt ce se intampla. Te zbati ? Te zbati cand iti intarzie ceva ? Nu. Fiindca stii ca e timp. Dar nu stii. Timpul s-a pierdut pour toi. Intr-un loc lipsit de viata nu exista timp. Poate apa sa anticipeze sau roca ? Fara noi e nimic. Asa ca astepti miracolele evolutiei. Sa apari tu acolo ca sa existe ceva, sa existe timpul. Sunt mandru fiindca bunicul meu in urma cu 2 ani isi sarbatorise 50 de ani de casnicie alaturi de nevasta lui. 50 de ani.Frumos. Tot ma simt trist fiindca mi-l imaginez razand. Curand o sa uit, asa cum l-a uitat si lumea dupa ce l-au aruncat in groapa. L-au asezat si au plecat. I-au intors spatele pentru ultima oara. Ceilalti de langa el i-au zis :Bine ai venit !

Amintiri de dincolo de timp

Imi venise ieri o idee, printre multe altele, majoritatea absurde despre posibilitatea crearii unui spatiu in care sa traiesc eu si eu si eu.... (de 5 ori ) dar diferit in ceea ce priveste variabila timp.Ecuatia ar fi ceva de genu: avand domeniu de definitie x,y,z si trasand domeniul t (timp) stabilim puncte aleatoare pe t astfel incat proportionalitatea spatiului in functie de acele puncte sa rezulte intr-un raport de timp si spatiu. Mai precizez ca unind punctele va rezulta o curba care va porni din origine si se va intoarce acolo respectand totodata domeniul t aparand fenomenul de histerezis. Avem asa: un eu la vreo 6 ani, un eu la vreo 18 ani, un eu la vreo 25 de ani, un eu la vreo 42 de ani si un eu la 65 de ani. Avem deci un amestec omogen avand in vedere ca avem aceeasi natura pe tot graficul. Ecuatiile se schimba in functie de timp dar valorile raman acelasi astfel vom incerca sa gasim o rezolvare acestui paradox.

Intr-un mic apartament se inghesuiau 3 persoane: 6,18, si 65. Sigur, e greu sa traiesti in ziua de azi cu un batran dar stim cu toti cat de legate sunt relatiile intre copiii mici si batranii. Conflictele porneau tot timpul de la 18, de obicei din fustrare sau din crize de personalitate specifice varstei. 6 statea temporar pe acolo fiindca mama lui era tot timpul plecata iar 42 avea intalniri saptamanale prin Europa. Dintre toti 6 il indragea nespus pe 65 fiindca era tot timpul langa el, vorbea cu un gafait ce-l amuza si ii spunea povesti . II placea de obicei conflictele dintre el si 18. Pe 18 nu-l placea fiindca stia ca nu face altceva decat sa incerce sa fie ca 25 care era plecat la facultate si mai ales fiindca ii spunea tot timpul lucruri care sa-l sperie asa cum facuse si 25 cu 18 cand era de varsta lui 6. 18 ura totul de la persoane pana la nasturi.Nimic nu avea sens pentru el chit ca se indragostise si de o colega lucru ce-i amplifica trairile. De cand se certase cu tatal sau, 42 , se mutase cu 65 chiar daca nu-l suporta, dar macar la el avea putina liniste. 42 nu se impotrivi deciziei, mai mult il incurajase si ii spuse sa faca orice numai sa nu aiba remuscari. Nu de alta dar s-ar fi simtit si el prost pe urma. 18 abia astepta sa se intalneasca cu 25 ca sa-i povesteasca de fata de care se indragostise. Stia ca 25 ii putea oferi cel mai bun sfat pe baza experientelor sale, doar nu de mult se casatorise cu fata de care se indragostise si cu care avusese un copil inca de la 18 ani. Da, gresise, dar acum era pe drumul cel bun. Copilul statea la socrii lui 25 iar el cu logodnica lui locuiau in chirie in orasul in care studiau. Lui 65 ii placea nespus de mult sa-i povesteasca lui 6 despre calatoriile lui prin Europa, despre intalnirile lui cu oameni importanti ai lumii. O facea tot timpul cu un atlas geografic in fata, creionand cu un pix drumurile pe care le facuse si orasele prin care fusese. 6 devenise incet, incet fascinat de geografie. Invatase de la 65 capitalele lumii, raurile care le strabat, animalele care locuiesc in zona. Intr-o zi 6 il intrebase pe 65 : "Bunicule tu cum ai fost cand erai de varsta mea". Bunicul ii raspunse cu un zambet cald: "Exact ca tine".Raspunsul il inveseli pe 6 care indrazni sa-l pocneasca pe 18 in ochi de fericire. 18 se stapani sa nu-l loveasca doar fiindca tocmai intrase pe usa 25. Ochiul lui 18 se inflamase putin ca pe urma sa se invineteasca. 25 radea in hohote amitindu-si: "mai tii minte cand m-ai lovit tu de mi-a fost rusine sa ma intalnesc cu Mara?". 18 pleca capul incercand sa se adune cat sa nu-l pocneasca pe 6: "Da, tin minte." 18 il invita pe 25 in cealalta camera pentru a-i povesti de fata de care se indragostise. 6 statea cu urechea lipita de usa ca sa auda povestile celor doi. Apoi se intoarse catre 65 care statea in fotoliu si-l intreba: " Ce e ala prezervativ ?. Bunicul radea iar 6 statea nedumirit asteptand un raspuns. Hai sa-ti zic o poveste: Cand eram tanar ma indragostisem de o fata, de bunica ta. Eram tineri si nu stiam prea multe, asa ca tine. Atunci s-a nascut matusa ta. Pe vremea aia nu erau. " Ce nu erau ?- intreba 6. Nu erau. Nimic, lasa ca ai sa vezi. -Ce sa vad ?.. Bunicul se intoarse ca si cum ar fi incheiat povestea: " Ia dute vezi ce fac astia doi ?" 18 si 25 radeau. 25 isi povestea viata de student. 18 incerca cu timiditate sa ii povesteasca de fata, dar 25 ii zise: -"stai linistit, stiu cum e". "O sa fie bine"."Ai sa vezi".Pe urma scoase un prezervativ si i-l arunca in piept. " Cu cap" -Da ? "Si cumpara-i un cadou". 25 isi continua povestile despre studentie, dandu-i de inteles lui 18 ca nu trebuie sa rateze facultatea.18 ii zise: "intotdeauna mi-a placut geografia " Cred ca am sa dau la facultatea de geografie" 6 statea cu urechea lipita ascultand. Deodata auzi in spate un turuit ca de tren. 65 cazuse din fotoliu. 6 incepuse sa planga. Statea lipit de usa si-i era frica sa se aproprie. 25 si 18 au sarit din pat si s-au repezit in camera cealalta unde l-au gasit pe bunicul lor intins pe jos. Era prea tarziu. Bunicul parca isi pierduse vederea. Privea lung in intuneric. A murit. Cei trei simtira cum o parte din sufletul lor s-a smuls si s-a dus odata cu el.N-au ramas decat cateva amintiri de dincolo de timp.

Regele termitelor

Daca pe vremea lui Hristos cineva ar fi zis ca religia crestina se va extinde in intreaga lume, sigur acea persoana ar fi luata in deradere si pe urma ar fi aruncata la lei de nervi. Vorbesc de acea expansiune plina de cruzime, plina de executii,incarcerari, disparitii facute nu sub semnul crucii , nici al credintei ci sub semnul ratiunii acelei vremi. Astazi observam acelasi lucru venit din partea iubitorilor lui Allah care tin cu orice sa-si extinda credintele pana si in cel mai extremist mod. Orientul Mijlociu a devenit "butoiul cu pulbere" cu un fitil ce se intinde de prin anii '70. Mi-e mila de acei copii crescuti sa urasca tot ce e diferit, sa urasca oamenii care nu impartasesc aceeasi credinta; acest lucru ma face sa urasc acei oameni care se numesc parinti care nu fac decat sa le spele creierele sa le induca credinte care nu sunt cu nimic mai adevarate decat orice alta religie. Probabil Dumnezeu plange acei oameni care cred ca fac lucruri odioase in numele lui, va spun ca nu e nici un Dumnezeu acolo ci doar o constiinta corupta, o minte tulbure prea plina de obsesii si limite. Daca as spune ca Dumnezeu e doar un copil, un bebelus cine mi-ar dovedi falsitatea afirmatiei? Lasand la o parte ideea pacatului stramosesc sau a oricarei superstitii religioase, vorbim despre copii ca fiind puritatea intruchipata, tabula rasa, o oglinda nemanjita de reflexii transcendente. Dumnezeu-un copil ce flutura cu nestire destinul tau, il umple cu saliva,il roade cu dintisorii lui ca pe urma sa-l arunce schimonosind o plictiseala. Toate aceste lucruri mici pe care le-ar face el din nestire, ar putea fi catalogate de un crestin obsedat ca incercari la care e supus pentru ai pricinui cateva clipe de durere omeneasca si materiala in schimb primind promisiunea vietii vesnice prin afirmatia: "Cah" Cah" ,Hihi-Ga. Poate acel copil -Dumnezeu- are si el o mama, o constiinta, ce-i va da cunoastere, cunoasterea ei, si ma rog sa nu fie o mama proasta ci sa fie una care le-a vazut si le-a cunoscut pe toate si va vorbi doar in adevaruri bine alese.
Citisem despre Allah cum ca bietul om in decursul vietii avusese numeroase neveste si ca la varsta de 54 isi alesese nevasta o fetita mare de 6 ani cu care isi consumase casnicia dupa 3 anisori. Ma gandesc ca noi(cei cu care impartasesc ganduri asemenea), cei care am iesit din era glaciara ne strambam de durere cand vedem limitele ratiunii. Doare a dracu sa vezi oameni care inca mai cred ca a existat Adam si Eva;ca daca iti doresti ceva in viata aceasta e pacat, dar il accepti ca pacat si totusi tinzi sa faci acel pacat fiindca totusi suntem eterogeni si Dumnezeu ne iarta de pacate. Fals, Fals, Fals. Daca am o boala atunci trebui sa plang si sa sufar fiindca o port sau pot sa disimulez si sa rad chiar sa ma bucur ? Sa va zic o poveste: De mic copil iubeam pestii. Eram fascinat. Ziceam parintilor ca am sa ma fac ihtiolog desi probabil nu stiau ei ce inseamna. De ziua mea, tata imi confectionase un acvariu de vreo 20 de l iar mama imi cumparase aparatura de filtrare a apei. Pesti nu. In urmatoarea zi am mers la magazinul cu pesti de unde imi luasem 5 pesti din 2 specii. Ulterior imi luasem mai multi si mai multi pana ajunsesem sa detin nu mai putin de 25 de pesti: de la sanitari pana la cei exotici. Acel acvariu era oaza mea. Pentru ei eram Dumnezeu. Le dadeam un mediu, o casa , o masa, totul.Erau dependenti de mine. Dupa o perioada pestii din prima generatie au murit. I-am aruncat pe geam cu gandul ca vor deveni hrana pentru pasari. Observam comportamentul lor agitat cand eram in preajma si le era foame. Aproape ca loveau peretii de sticla ai acvariului, faceau miscari circulare, dintr-un capat in altul. Odata am mers la lac. M-am hotarat sa fac un experiment. Luasem cu mine toti pesti intr-un borcan. La lac, am luat borcanul si lam pus direct apa. Asteptam ca pestii sa iasa din borcan si sa plece. Gandul ca traiau in captivitate ma facea trist. Dar nici unul nu indraznea sa iasa. Preferau sa stea acolo agitandu-se si cerandu-mi mancare. Am refuzat. Deodatul unul dintre ei a iesit si s-a pierdut in apa tulbure. S-o fi simtit mai liber, o fi fost prea disperat sau prea infometat, cert e ca disparuse din acea lume ingradita de un paravan de sticla. Pe acela l-am indragit multa vreme fiindca imi lipsea. Poate viata pentru ei era mai buna intr-un loc sigur ca un acvariu. Aveau un Dumnezeu, aveau totul.Asta pana i-am electrocutat. Nu de alta dar ma indragostisem de termite si vroiam un acvariu cu termite. Vroiam sa fiu regele termitelor.

Cataratoarea inversa

Dupa cum bine v-ati dat seama de cate ori unul din voi incearca sa faca pe rationalul se loveste brusc de peretii grosi ai absurditatii celorlaltor persoane. Te intrebi ce rost are sa incerci sa creezi ordine in ceea ce faci, ce rost are sa faci totul intr-o logica normala dominata de silogisme obsesive, categorisite astfel incat sa-ti asigura o hrana cat mai sanatoasa constiintei. Hrana devine tot mai toxica ca doar o achizitionezi de la altii si uita asa te lovesti de o toxiinfectie si te transformi intr-un personaj pidosnic, subiect pentru absurditatea altora. Am sa va zic o mica povestioara.
De mic copil alergam pe scari.Eram cel mai bun din cartier. Pe scarile dintre etaje, pe cele de la scoala, cele din parcuri, nimeni nu ma putea invinge.Eram considerat un talent. La scoala se facuse o competitie pe care o castigasem stabilind un nou record. Sigur, situatia mea scolara nu se ridica la nivelul alergatului pe scari dar asta nu m-a impiedicat niciodata de la nimic; profesorii ma admirau, colegii la fel, pe scurt toata lumea era alaturi de mine. Faceam exercitii zilnice. Urcam si coboram scarile de dimineata pana seara. Cateodata ma intreceam cu liftul. De fapt asta era visul meu. Sa ajung mai repede ca liftul. Nu avusesem niciodata probleme de sanatate fiindca faceam miscare tot timpul. La unele ore eram atentionat fiindca faceam zgomot in banca, loveam cu genunchii banca iar eu nu faceam decat sa-mi imaginez ca alergam pe scarile lumii. Alergam pe scarile mayase din Peru, pe cele tibetane, pe cele ale unui zgarie-nor oarecare, daca ar fi fost si pe Luna scari le-as fi urcat si pe alea, dar mai greu probabil. Ajunsesem la liceu si faima mea in oras era pe masura. Ma antrenam din greu chiar daca nu aveam un antrenor.Nu-mi placuse niciodata sa fiu indrumat. Stiam foarte bine ca atat timp cat o faceam din suflet, eram campion. Locul meu preferat de antrenament era prin padure, prin acele vai abrupte la baza carora se prelingea apa din panza freatica. Cu cat era mai mocirlos cu atat efortul era mai mare. Imi facusem eu propriul traseu cu propriile scari din pamant; ondulate, inguste,inalte, de tot felul. Niciodata nu omiteam vreo scara.Era ghinion daca o faceam.Fiecare scarita imi purta talpa piciorului si pe cat eram eu de mandru ca nu o uitasem cu atat se mandrea ea fiindca purta logo-ul adidasilor mei. Uram ploaia fiindca imi strica traseul dar o iubeam fiindca il facea mai dificil. Oricum lucrurile incepeau sa se schimbe. Asa m-am schimbat si eu.......