" De altfel e si cea mai frumoasa declaratie de dragoste: Simt ca te pot parasi. Te iubesc atat de mult , incat s-a implinit ceva in mine - si acum te pot parasi. E inutil sa intorci capul. S-ar putea sa vezi nedumerirea. Cand pleci, e bine sa crezi ca ai socotelile incheiate."
Am fost acolo. Doar c-am intors capul considerand ca socotelile mi-au fost neincheiate. Si-am cazut in nedumerire.
" Dintre animale - spune Geneza - nu s-a gasit nici un ajutor pentru om. De aceea Dumnezeu adoarme pe Adam si scoate din coasta sa femeia... Daca s-ar fi gasit ceva s-o inlocuiasca."
" De ce e de neconceput un Narcis feminin ? Femeia se priveste totusi nespus de mult in oglinda.Dar probabil pentru a vedea acolo un altul - care o priveste''.
"Rolul pe care il poti juca in viata anumitor oameni este de a desfiinta pe un altul care a jucat un rol. Nu existi, fireste; esti uitat.Dar tarasti in caderea ta pe un altul.''
"Cunosc un instinct mai puternic decat instinctul de conservare chiar: instinctul de " a avea dreptate". Oamenii se lupta, se cheltuiesc si cad pentru: " Vezi , ce ti-am spus eu ?. Am un prieten care de 15 ani imi spune :"Va veni dezastrul" . Si, fireste, intre timp nu poate face aproape nimic. Iar cand dezastrul va veni, va fi multumit ca a avut dreptate; uitand ca intre timp a pierdut un sfert de viata pentru un sfert de adevar. Ceea ce e incantator , in definitiv, e ca toti avem dreptate. Nimeni nu va putea fi dezmintit vreodata..."
"Filosofia ca donjuanism. Pe langa ea, oamenii de specialitate fac simple casnicii burgheze. Esentialul e sa cuceresti. Nu sa accepti. Nu sa stii. "
'' Dupa jumatate de ora de convorbire orice femeie din societate scoate din geanta pudriera ca sa se refaca. Recunosc esenta feminitatii intr-un gest ca acesta. Dar si tot ce e absurd in esenta feminitatii. Caci femeia intelege sa se refaca asa cum a fost. Ea nu-si da seama ca a trecut un anume timp, in care s-a intamplat ceva ; ca a intrat si ea intr-un proces de devenire; ca pe fata ei trebuie sa se citeasca urmele acestei deveniri. Ea nu admite sa treaca peste chipul ei umbra unei idei care se va fi rostit sau se inscrie undeva in cuta unui adevar. Nu, ea vrea sa revina la chipul din fata oglinzii, la masca adoptata o data pentru totdeauna.Ce-i pasa ca falsifica astfel o intreaga devenire ? Ea vrea sa ramana aceeasi. Intr-o lume in care totul devine, ea crede ca poate ramane aceeasi".
miercuri, 21 aprilie 2010
luni, 19 aprilie 2010
Si-altele
" Ei „îşi ignoră propriul interes şi dacă se spune despre ei că deţin cunoaşterea unor lucruri
ieşite din comun, admirabile, dificile şi divine, dar fără utilitate, este pentru că nu bunurile omeneşti sunt cele pe care le vizează" {ibid. VI, 7,1141bj. înţeleptul devenit autonom şi care se dedică theoriei încearcă bucuria de a cunoaşte pacea spiritului, adevăratul răgaz
{schole) — adevărata finalitate a vieţii active —, dar el nu este mai puţin om, locuit şi hrănit de „elementul divin" care este în el. El trebuie, în măsura posibilului, să devină nemuritor trăind în conformitate cu partea cea mai nobilă care este în el {ibid. X, 7,1177b). în sânul activităţii contemplative, cea mai 'naltă care i-a fost dată, el rămâne prin esenţă prieten al omului, solidar cu propria-i condiţie şi cu semenii săi. Filosofia trăirii-împreună, bazată pe philia, ia mereu în calcul dimensiunea socială a unei înţelepciuni în act. "
"De-a lungul perioadei elenistice, întreaga activitate filosofică de după înflorirea socratică s-a concentrat în cadrul a şase şcoli. Trei dintre ele existau deja în Atena la începutul epocii elenistice: şcoala lui Platon (legată de gimnaziul Academiei), aceea a lui Aristotel (legată de gimnaziul Lyceului) şi aceea a lui Antisthene, considerat drept fondatorul cinismului (şcoală situată în gimnaziul numit Kynosarges). Două noi şcoli au fost deschise de asemenea la Atena: şcoala stoică a lui Zenon şi şcoala lui Epicur. Pyrrhon, fondatorul scepticismului, trăia la Elis. "
"Toate filosofiile elenistice pleacă de la principiul socratic că nenorocirea oamenilor provine din ignoranţa lor, din opiniile false asupra naturii Binelui şi Răului. Dar pentru Socrate şi pentru toate aceste filosofii, a-ţî schimba opiniile şi maniera de a gândi înseamnă să-p schimbi viaţa, înseamnă să te converteşti — în sensul cel mai tare » termenului. Ele
apar deci, fiecare în felul său, ca alegeri de viaţă.''
"Nu lucrurile sunt acelea care ne tulbură, spunea Epictet, ci judecăţile pe care
le facem pornind de la ele, cu alte cuvinte, sensul pe care il dam. "
"Filosofii se disting însă de ceilalţi oameni prin conştiinţa că nu sunt înţelepţi. Este ceea ce le permite să progreseze spiritual şi să se apropie asimptotic de modelul înţelepciunii care-i ghidează .''
"La Pyrrhon, considerat fondator al scepticismului, discursul filosofic este aproape inexistent. El se mulţumeşte să trăiască într-un fel care, aparent, nu se distinge de cel al altor oameni, dar care este totuşi profund diferit pentru că, orice s-ar întâmpla, el îşi refuză emoţia şi rămâne în indiferenţă absolută, căci îi este imposibil să spună dacă lucrul care i se întâmplă este un bine sau un rău. In această nesiguranţă, totul îi este indiferent şi îl lasă senin, ceea ce conduce aparent la
un conformism total în legătură cu viaţa trăită de oamenii obişnuiţi."
ieşite din comun, admirabile, dificile şi divine, dar fără utilitate, este pentru că nu bunurile omeneşti sunt cele pe care le vizează" {ibid. VI, 7,1141bj. înţeleptul devenit autonom şi care se dedică theoriei încearcă bucuria de a cunoaşte pacea spiritului, adevăratul răgaz
{schole) — adevărata finalitate a vieţii active —, dar el nu este mai puţin om, locuit şi hrănit de „elementul divin" care este în el. El trebuie, în măsura posibilului, să devină nemuritor trăind în conformitate cu partea cea mai nobilă care este în el {ibid. X, 7,1177b). în sânul activităţii contemplative, cea mai 'naltă care i-a fost dată, el rămâne prin esenţă prieten al omului, solidar cu propria-i condiţie şi cu semenii săi. Filosofia trăirii-împreună, bazată pe philia, ia mereu în calcul dimensiunea socială a unei înţelepciuni în act. "
"De-a lungul perioadei elenistice, întreaga activitate filosofică de după înflorirea socratică s-a concentrat în cadrul a şase şcoli. Trei dintre ele existau deja în Atena la începutul epocii elenistice: şcoala lui Platon (legată de gimnaziul Academiei), aceea a lui Aristotel (legată de gimnaziul Lyceului) şi aceea a lui Antisthene, considerat drept fondatorul cinismului (şcoală situată în gimnaziul numit Kynosarges). Două noi şcoli au fost deschise de asemenea la Atena: şcoala stoică a lui Zenon şi şcoala lui Epicur. Pyrrhon, fondatorul scepticismului, trăia la Elis. "
"Toate filosofiile elenistice pleacă de la principiul socratic că nenorocirea oamenilor provine din ignoranţa lor, din opiniile false asupra naturii Binelui şi Răului. Dar pentru Socrate şi pentru toate aceste filosofii, a-ţî schimba opiniile şi maniera de a gândi înseamnă să-p schimbi viaţa, înseamnă să te converteşti — în sensul cel mai tare » termenului. Ele
apar deci, fiecare în felul său, ca alegeri de viaţă.''
"Nu lucrurile sunt acelea care ne tulbură, spunea Epictet, ci judecăţile pe care
le facem pornind de la ele, cu alte cuvinte, sensul pe care il dam. "
"Filosofii se disting însă de ceilalţi oameni prin conştiinţa că nu sunt înţelepţi. Este ceea ce le permite să progreseze spiritual şi să se apropie asimptotic de modelul înţelepciunii care-i ghidează .''
"La Pyrrhon, considerat fondator al scepticismului, discursul filosofic este aproape inexistent. El se mulţumeşte să trăiască într-un fel care, aparent, nu se distinge de cel al altor oameni, dar care este totuşi profund diferit pentru că, orice s-ar întâmpla, el îşi refuză emoţia şi rămâne în indiferenţă absolută, căci îi este imposibil să spună dacă lucrul care i se întâmplă este un bine sau un rău. In această nesiguranţă, totul îi este indiferent şi îl lasă senin, ceea ce conduce aparent la
un conformism total în legătură cu viaţa trăită de oamenii obişnuiţi."
duminică, 18 aprilie 2010
Pentru unii rupestre...
" Să ne transpunem acum într-o eră a umanităţii când această chimie nu exista. Cum era înţeles faptul că iepurele asimilează morcovul şi omul — pâinea? Cum iepurele nu devine el însuşi morcov atunci când îl mănâncă? .... Aceste elemente asemănătoare, morcovul şi iepurele, sunt particule infinit de mici, dar deja determinate." Azi toate astea ne sunt date ca simpla chimie a transformarii amidonului in glucide, glucoza. Dar atunci ? Cine are azi atata amar de forta de gandire, aici printre noi. Cata intuitie !
„Culoarea este prin convenţie, prin convenţie dulcele, prin convenţie amarul şi în realitate nu există decât atomii şi vidul" (A LXIX). Aceasta înseamnă că perspectiva pe care o avem asupra
lucrurilor sensibile nu ne permite decât prin convenţie, adică prin tradiţie şi obişnuinţă, să pretindem a percepe realitatea corpurilor exterioare. Aceasta este şi ipoteza eleată care reduce senzaţia la stadiul de simplă părere....Dar, îndată ce simţurile noastre sunt lovite de către atomi, intrăm în domeniul fanteziei, adică al imaginaţiei şi al opiniei. Noi suntem aceia care, pornind de la afecţiunile sensibile, ne imaginăm ca fiindu-ne exterioară existenţa corpurilor determinate."
Si-atunci: „orice lucru este ceea ce se poate concepe despre el" si "„nimeni dintre noi nu cunoaşte nimic".
"Din toate lucrurile, atât din obiectul sensibil cât şi din simţul însuşi, emană două fluxuri materiale, a căror întâlnire produce un reziduu nou numit „fenomen". Astfel, din ochi iese un flux luminos care întâlneşte fluxul colorant reieşit din obiect, pentru a da naştere fenomenului, care, în mod simetric, umple simultan ochiul de vedere şi conferă obiectului culoare, înainte de această întâlnire nu există nici albul obiectului, nici, pentru ochi, senzaţia de alb: fenomenul provoacă senzaţia de alb în acelaşi timp în care el produce în obiect calitatea de „alb". Dacă am spune atunci că orice realitate efectivă se limitează la fluxul fenomenelor, urmează de aici că senzaţia este singurul mod de cunoaştere şi că orice senzaţie este relativă simţului, ca şi obiectului. Orice existenţă este deci relativă. Nu există nimic absolut. Acesta este sensul „relativismului" lui Protagoras. Dacă aplicăm omului formula: „Simţul este măsura tuturor lucrurilor", ea devine: „Omul este măsura tuturor lucrurilor, a celor ce sunt întrucât sunt, a
celor ce nu sunt întrucât nu sunt".
"...eu dacă pun în încurcătură pe alţii pricina este că sunt eu însumi în cel mai greu impas" - Socrate
"A filosofa înseamnă a te cunoaşte pe tine însuţi, în directă prelungire a preceptului delphic, înseamnă a reflecta, cu alte cuvinte a te întoarce către sine, către centrul sinelui, către suflet, către spirit. Nimic altceva nu are importanţă cu adevărat. "
„Cunoaşte-te pe tine însuţi" se regăseşte, în esenţă, în mesajul pindaric al celei de a doua Ode pythice: „Devino ceea ce eşti!".
"Pentru Socrate nu există exerciţiu mai dificil şi care să ceară mai mare
asceză şi umilinţă decât luciditatea. „Nimic în exces" se alătură, în templul lui Apollon, acelui „Cunoaşte-te pe tine însuţi".
" Cât despre înţelepciune, învăţăceilor tăi tu nu le dai decât una părelnică, şi nicidecum pe cea
adevărată. După ce cu ajutorul tău vor fi aflat o grămadă de prin cărţi, dar fără să fi primit adevărata învăţătură, ei vor socoti că sunt înţelepţi nevoie mare, când de fapt, cei mai mulţi n-au nici măcar un gând care să fie al lor. Unde mai pui că sunt şi greu de suportat, ca unii ce se cred înţelepţi fără de fapt să fie" (Phaidros, 275a-b)" .
Un epitaf optimist si plin de credinta : " N-am stiut nimic pana n-am ajuns aici " - mi-a venit acuma.
„Culoarea este prin convenţie, prin convenţie dulcele, prin convenţie amarul şi în realitate nu există decât atomii şi vidul" (A LXIX). Aceasta înseamnă că perspectiva pe care o avem asupra
lucrurilor sensibile nu ne permite decât prin convenţie, adică prin tradiţie şi obişnuinţă, să pretindem a percepe realitatea corpurilor exterioare. Aceasta este şi ipoteza eleată care reduce senzaţia la stadiul de simplă părere....Dar, îndată ce simţurile noastre sunt lovite de către atomi, intrăm în domeniul fanteziei, adică al imaginaţiei şi al opiniei. Noi suntem aceia care, pornind de la afecţiunile sensibile, ne imaginăm ca fiindu-ne exterioară existenţa corpurilor determinate."
Si-atunci: „orice lucru este ceea ce se poate concepe despre el" si "„nimeni dintre noi nu cunoaşte nimic".
"Din toate lucrurile, atât din obiectul sensibil cât şi din simţul însuşi, emană două fluxuri materiale, a căror întâlnire produce un reziduu nou numit „fenomen". Astfel, din ochi iese un flux luminos care întâlneşte fluxul colorant reieşit din obiect, pentru a da naştere fenomenului, care, în mod simetric, umple simultan ochiul de vedere şi conferă obiectului culoare, înainte de această întâlnire nu există nici albul obiectului, nici, pentru ochi, senzaţia de alb: fenomenul provoacă senzaţia de alb în acelaşi timp în care el produce în obiect calitatea de „alb". Dacă am spune atunci că orice realitate efectivă se limitează la fluxul fenomenelor, urmează de aici că senzaţia este singurul mod de cunoaştere şi că orice senzaţie este relativă simţului, ca şi obiectului. Orice existenţă este deci relativă. Nu există nimic absolut. Acesta este sensul „relativismului" lui Protagoras. Dacă aplicăm omului formula: „Simţul este măsura tuturor lucrurilor", ea devine: „Omul este măsura tuturor lucrurilor, a celor ce sunt întrucât sunt, a
celor ce nu sunt întrucât nu sunt".
"...eu dacă pun în încurcătură pe alţii pricina este că sunt eu însumi în cel mai greu impas" - Socrate
"A filosofa înseamnă a te cunoaşte pe tine însuţi, în directă prelungire a preceptului delphic, înseamnă a reflecta, cu alte cuvinte a te întoarce către sine, către centrul sinelui, către suflet, către spirit. Nimic altceva nu are importanţă cu adevărat. "
„Cunoaşte-te pe tine însuţi" se regăseşte, în esenţă, în mesajul pindaric al celei de a doua Ode pythice: „Devino ceea ce eşti!".
"Pentru Socrate nu există exerciţiu mai dificil şi care să ceară mai mare
asceză şi umilinţă decât luciditatea. „Nimic în exces" se alătură, în templul lui Apollon, acelui „Cunoaşte-te pe tine însuţi".
" Cât despre înţelepciune, învăţăceilor tăi tu nu le dai decât una părelnică, şi nicidecum pe cea
adevărată. După ce cu ajutorul tău vor fi aflat o grămadă de prin cărţi, dar fără să fi primit adevărata învăţătură, ei vor socoti că sunt înţelepţi nevoie mare, când de fapt, cei mai mulţi n-au nici măcar un gând care să fie al lor. Unde mai pui că sunt şi greu de suportat, ca unii ce se cred înţelepţi fără de fapt să fie" (Phaidros, 275a-b)" .
Un epitaf optimist si plin de credinta : " N-am stiut nimic pana n-am ajuns aici " - mi-a venit acuma.
sâmbătă, 17 aprilie 2010
De azi.
Citat din A bout de souffle " Cine e mai moral : Femeia care inseala sau barbatul care paraseste ? " . Scriitorul cu nume romanesc, Parvolesco, alege prima. Cate n-ar fugi cu cel care le promite totul si le ofera si-un avans, si-apoi le paraseste. Nu e trist pentru acea femeie ?
vineri, 16 aprilie 2010
Iata adevarul.
"Cine nu simte tot ce e aspru, egoist, crud in spirit, nu traieste la nivelul lui. Oamenii mari nu sunt buni - iata adevarul. Nu spun ca sunt rai, caci s-ar diminua atunci la fel de mult. Dar nu sunt buni. Caci nu sunt pentru ceilalti. Sunt pentru spiritul din ei." Noica.
Evident nu ?! Am gasit o frumoasa definitie a " intrebarii". Intrebarea e o cautare cognitiva. Deduc amuzat , ironic si extremist ca, cine nu intreaba e prost. Vroiam sa scriu ceva cu iz de frumos dar acuma imi vine sa mai las cateva citate. Sau poate sa scriu despre cateva moduri de a ciupi pielea . Cineva zicea ca ii e mai frica de "putinul" excesului decat de excesul " prea mult" . Eu sunt de acord. E constientizarea prea multului opus putinului " Niciodata nu e prea mult " . Habar n-am cine il cunoaste pe cel ce scrie aici. Dar el a vazut , azi, trei copaci cu flori colorate si diferite care ar fi dat foarte frumos intr-un cadru foto.
Evident nu ?! Am gasit o frumoasa definitie a " intrebarii". Intrebarea e o cautare cognitiva. Deduc amuzat , ironic si extremist ca, cine nu intreaba e prost. Vroiam sa scriu ceva cu iz de frumos dar acuma imi vine sa mai las cateva citate. Sau poate sa scriu despre cateva moduri de a ciupi pielea . Cineva zicea ca ii e mai frica de "putinul" excesului decat de excesul " prea mult" . Eu sunt de acord. E constientizarea prea multului opus putinului " Niciodata nu e prea mult " . Habar n-am cine il cunoaste pe cel ce scrie aici. Dar el a vazut , azi, trei copaci cu flori colorate si diferite care ar fi dat foarte frumos intr-un cadru foto.
miercuri, 14 aprilie 2010
Masuratori
Cineva facuse afirmatia ca : " Omul e masura tuturor lucrurilor" . Eu unul evit , cat mi-e dat, sa nu masor si sa nu discut, dupa masura mea. Inca odata gandurile-mi sunt tulburi cand sa le astern. Citindu-l pe Noica sau mai bine zis recitind si recitind mi-am dat seama ca e fara de rost sa-mi fac mustrare pentru asteptarea care ma paste. Habar n-am ce astept. O limpezire poate. Stand in cada fierbinte si citind, un gand devenise o stare pe care as fi lasat-o aici. Dar am pierdut-o si simt ca n-am s-o mai gasesc ca s-o portretizez. Asta e o pierdere. Cineva imi amintise de o discutie pe care o purtasem candva despre fidelitate. Eu, adeptul fidelitatii. Uitasem acea discutie dar fidelitatea inca ma defineste. Un semn ca n-as trada. Dar pana la fidelitate e o cale lunga, mazgalita de tradari. Sunt intr-un spatiu in care tot ce stiu se scurge in neant , astfel ajung in incapacitatea de a-mi defini pozitia. Nu fac decat sa ratacesc apoi. De-ar fi acel drum o anamneza. Poate ma transform. In omul de care-mi vorbeam si le-am vorbit si catorva. Simt ca ma supun doar simturilor , voluptatilor si mai putin devenirii. N-o fi simturile si voluptatile podul spre devenire ?! Si mi-e ciuda ca n-am luciditatea sa vad toate astea. Tot ratacesc. Frumoasa va fi regasirea. Sper sa nu ma pasca nedumirirea atunci privind in spate. Oricum n-ar fi nimic de vazut. O ceata racoroasa in care te ratacesti. Iata dar in ce fel ma masor.
luni, 12 aprilie 2010
Sunt...
Daca ar fi vreun concurs de privit in gol as fi revelatia evenimentului. La fel si pentru straight face. Nu sunt nici trist nici bucuros. Gandul ca as muri imi provoaca totusi o stare de disconfort. Sunt totusi lucruri de trait. Sunt cuprins de ataraxie si de o stare pseudocatatonica.The luck of not using your will, i could say. Nu sunt lipsit de entuziasm deloc , altfel nu mi-as fi propus sa-mi iau bicicleta si aparat foto in curand. Daca as fi avut nevoie de entuziasm pentru asta. Mi-e lene sa vorbesc. Daca o fac abia ma aud eu. Dau dovada si de calm. Sunt pe ritmul unei piese blues nostalgice. Dar nu fac un pas, nici o miscare. Ma interiorizez. Observ ca am un scris de tip telegrama. Ma simt lipsit de inspiratie, creatie ; simt ca felul in care gandesc oamenii din jur ii va duce spre nefericire si ca traiectoria mea are mai multa sansa de izbanda. Tot ce vine din partea lor e ca o pala naprasnica de vant. In piesa "Live with me" - Massive Attack urletul sfasietor al solistului ma-ndulceste. Urla a pustiu. Orice intalnire cu vreo femeie imi starneste imaginatia. In 24 voi pleca in Anglia.
joi, 8 aprilie 2010
miercuri, 7 aprilie 2010
Cuantica
As zice ca dragostea e ca fizica cuantica , probabilitate si incertitudine. Realitatea piere se unduieste si piere ca o particula. Pornisem sa scriu despre altceva, nu eram sigur ce, iar sufletul mi se lega ca o impletitura de acele ganduri. Mi-am dorit sa scriu despre marile teme : Viata , Moarte, Iubire, Voluptate , amintiri si reactii ale unora ce inglobau aste lucruri. Imi doresc sa ajung un fin observator. Probabil arat ca unul dar rugozitatea ma tradeaza. N-am cazut in sentiment ; o liniste adanca ma incearca. Nu exista graba sau nervozitate. M-as opri din scris dar vointa actioneaza in revers. Din dragoste m-as opri din scris si vorbit. As contempla si as munci ca un rob acel pamant ce ne leaga. Poate e doar o reactie carnala dar tare mult as iubi acel pamant. Catatonic. Si ma intorc acuma dupa cateva minute si spun ca n-a murit. Nu, nu. E la fel de nostalgica ca '' Missing'' al trupei "Everything but the girl". Unde as fi daca n-as aduna atatea idei. E un mod de a contempla clipa. o cuantific si-o asociez cu un moment al zilei, un spatiu, un sunet, o culoare. Sinthesis. Imi plang si moleculele. Ca n-a murit nimeni din cauza mea. Poate atunci am fi CEVA. Cu rost ma indoiesc de toate , asa de dragul de-am nega conservarea. Nimic nu mi s-a parut mai cu rost decat atunci cand am iubit orbeste. Poate din cauza varstei. Rostul o fi venit din obtuzitate. Undeva in 2006 aveam ideea unei poezii negativiste in care nimic, nicaieri, numai punctau o stare. Mare an 2006. Ca de altfel 2009. Incep sa vad viata prin ani.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)