De post

Se intampla in Postul Mare in perioada postdecembrista.O luam de fiecare data in posterior cand intarziam la meci, fiindca jucam post pe post. Adica daca lipseam eu nu mai era cine sa-l inlocuiasca pe celalalt. Imi placea sa joc in postfata si niciodata post-mortem. Inainte de meci faceam cure si tineam post, lucru care a dus ulterior la concedierea mea din post fiindca asa e in bucutarie, trebuie sa gusti ceea ce faci. Am trimis o scrisoare, in care in post-scriptum imi explicasem motivul comportamentului dar asta nu mi-a dus inapoi postul de bucatar. Post-factum m-am hotarat sa scriu proza postmodernista. Era la moda. Renuntasem si la echipa si primisem multe apostrofari. Pentru ei eram un impostor si un tradator, asa ca nu mai mergeam nici macar in calitate de spectator. Pentru inspiratie imi luasem o cabana la Postavaru. Scrisesem un roman-pamflet despre un postelnic din vremea lui Stefan care in nebunia lui se considera apostol. Nu l-am publicat niciodata.In prezent, un apropiat mi-a sugerat sa-l postez pe internet. Am avut succes. Am aparut pana si la un post local de televiziune, nu-i mai retin numele. Cei din satul natal impreuna cu seful de post imi ridicasera o statuie de lemn pe un postament de piatra, un model al satului. Ce p(r)osti.

Interviu cu carti si fotbal

S-au cam dus zilele si praful cu panzele mistice de paianjen nu au intarziat sa apara pe aici. Nu mi-a simtit nimeni lipsa. Nimeni nu m-a cautat obsedat(a) si nu s-a plans ca nu mai poate sa-si ia doza. Si folosisem toate tehnicile si legile de manipulare, psihologia inversa, persuasivitatea tiganeasca (adica sa i le bag pe gat- sens figurat) si nici macar un mesaj , o vorba buna, o impresie. Dar e bine, atata timp cat nu am cautat sa-mi numar admiratorii sau sa vad cui ii pasa, n-am scris fiindca ideile mi-au fost destelenite (cu tz) si in locul lor semanate prostiile altora. Ca sa vezi ca buruienile mele tot n-au ezitat sa apara. E chestie de orgoliu. Si luandu-mi asa o vacanta departe de paginile asta mi-am intregit activitatile in jurul unor carti, unor meciuri de fotbal, unui interviu(pe care l-am castigat in timp regulamentar-fara prelungiri). Cu meciurile de fotbal m-am secat intr-adevar, mi-am dat seama de antitalentul pe care l-am dobandit in ultimul timp, asa ca m-am hotarat sa ma retrag inainte de termen, pentru a nu stiu cata oara. Sigur prietenii mei nu au protestat vehement, cu mine fara mine tot acolo e, dar totusi idealist din fire as fi asteptat sa aprecieze gestul si devotamentul meu. Am stiut ca cer prea mult. Interviul a fost interesant, m-am bucurat enorm fiindca cineva vazuse si apreciase potentialul meu. De fapt eu sunt singurul care stiu ca ei sunt singurii care pierd in momentul in care nu ma aleg asa ca refuz sa-i aleg la randul meu. A fost si primul interviu, pardon al doilea in care am vazut interesul intr-o evaluare cat mai corecta a candidatului. E interesant cu interviurile astea, tre sa recunosc ca in unele momente m-am considerat un prost actor, mainile imi cam transpirasera desi emotii avusesem doar pana in momentul in care am intrat. Fiind un fin psiholog si parcurgand cateva teste de autoanaliza mi-am dat seama de unele chichite pe care le faceam si imi era greu sa le ascund. E nevoie de putin exercitiu. Cu greu am reusit sa-mi ascund zambetu cand interviviatorul imi oferise deja jobul, coltul gurii dadea fuga spre urechea stanga sa contureze obrajii. Mi-as fi dat una peste fata dar nu mai era timp. M-am ridicat, am dat mana si am iesit, zambind bineinteles. Sunt o fire zambareata. Azi plec la biblioteca si recunosc ca niciodata nu am fost asa de entuziasmat de faptul ca merg la biblioteca. Ma duc intr-o excursie in care totul e conturat de esplanade de volume, panoplii de carti, multa, multa celuloza. Mi-am facut o lista cu carti pe care am de gand sa le citesc. Dupa mici calcule mi-am dat seama de prostia pe care o facusem odata cand imi propusesem sa citesc 50 de carti intr-un an. Avand in vedere ca intr-un an sunt 53 de saptamani ar fi insemnat o medie de o carte pe saptamana. Mult la vremea ceea. Lista de titluri si carti e lunga si e inca deschisa asa ca nu ezitati sa-mi oferiti nume. Pana atunci mi-am luat catrafusele si am plecat, ca vine ploaia de nisip.

La munci

Se pare ca lipsa mea acuta de bani ii afecteaza mai mult pe cei din jur decat pe mine. Nu e vorba de cinstea pe care mi-au oferito prietenii de fiecare data cand am iesit in oras ci de necinstea celora care ma imping de la spate sa ma duc sa muncesc si sa produc bani. Acest etalon monden al societatii nu ma face decat sa scuip si sa strang pumnii de fiecare data cand cineva vorbeste de el. De 3 saptamani, aproape o luna nu am mai vazut bani multi sa se perinda prin mainile mele. Sunt singurul care nu ma plang si nu o accept dintr-o resemnare ci dintr-o satisfactie personala. De 4 ani de zile verile mele s-au consumat muncind pe ici-colo din dorinta de a avea niscaiva bani pentru nevoi personale. Probabil atunci eram un om fericit dar prost. Mediile in care lucram nu erau deloc menite sa dezvolte capacitati intelectuale dar nu puneam accentul pe asa ceva. Important era sa am banul la buzunar, sa am o independenta financiara temporara ca sa scap de politicile parintilor mei. Anul acesta astept cel putin un job pe masura capacitatilor intelectuale iar daca nu cel putin unu care sa nu-mi ingradeasca timpul. Desigur in ochii prejudiciosi sunt un lenes care a uitat sa mai munceasca. Cat de stupid. Ce rost isi mai au toate acestea, ce rost isi mai au anii studentiei si cei petrecuti prin fel si fel ganduri daca am sa ma duc sa lucrez intr-o fabrica, sa fac acelasi lucru 8 ore pe zi. Insusi aceasta practica ma poarta spre isterie. Acum e momentul zero in care pun piciorul in prag, momentul in care orice valori materiale sunt sub orice gand,idee. Nu voi mai munci din lipsa de bani, ci voi astepta si voi incerca sa fac lucruri care imi plac. Asta e important. Mi-am luat si cateva carti de la bibioteca, pe care le citesc cu sete si dupa fiecare pagina fug la frigider sa beau apa, si prefer orele de lectura in dauna celor petrecute stiu eu prin ce firme exploratoare de prosti. Sunt satul. Atat de satul incat gandurile mele sunt din cele mai negre. Ma confrunt zilnic cu sechele ale comunismului si a oamenilor de joasa morala si asta ma roade cel mai mult. Dar se va schimba.

Care Dumnezeu iti place ?

Nu de multe ori am fost arogant si rautacios cu cei care se considerau oameni credinciosi cu frica lui Dumnezeu. Pentru ei eram o intruchipare a raului, din gura caruia graia diavolul, si aceste conceptii nu ma faceau decat sa rad. Ca sa fi crestin trebuie sa accepti ca esti pacatos. Aceasta constrangere morala care s-a format in constiinta noastra inca de la varste foarte mici nu face altceva decat sa inchida mintile oamenilor. Nimic nu se mai intampla fara voia lui Dumnezeu, totul e predestinat. Suferinta si bolile sunt doar efectul nesupunerii indeajuns in fata divinitatii. Orice fenomen se intampla din pura vointa a lui Dumnezeu, tu ca si crestin desavarsit si pocait renunti la viata si ti-o oferi Domnului. Renunti la viata aceasta, te caiesti pentru a avea fericire. Fericirea care exista in viata de apoi dupa cum subliniaza cea mai citita carte din lume. Ca sa fi crestin tre sa accepti ca esti bolnav, ca suferi. Exteriorul e raul in sine, interiorul e templul salvator. Si suferinta este un lucru bun, fiindca Dumnezeu ne incearca. Ce poate fi mai absurd decat asta. Ce poate fi mai abusrd decat interpretarea unui idei si expunerea ei in masa. Nici comunismul nu a fost un lucru rau in principiu, doar punerea lui in practica dupa interpretarea altora. Si noi am dezvoltat forme si forma ale crestinitatii, nu de alta doar sa ne adaptam cu istoria. Nietzsche zicea: " De fapt a existat un singur crestin, si acela a murit pe cruce". Oamenii cu " credinta" vor refuza intotdeauna parerile diferite cu premisa ca acestea nu sunt decat practicile necuratului. De ce credinciosi sunt acei oameni care dau dovada de labilitate psihica, oameni bolnavi, demoralizati. Este o religie a milei,acest crestinism, in care avem promisiunea ca poate vom avea parte de viata vesnica care nu stim daca exista, dar pana acolo trebuie sa renuntam la viata si la placerile ei. Nu condamn ideea religiei ci condamn crestinii care sunt atat de inchisi la minte si nu vor sa accepte total opusul, nici macar sa-l accepte ci sa-l cerceteze. Oamenii crestini au mai multe prejudecati decat oricare altii, desi Biblia le spune : " Nu judeca ca sa nu fii judecat". Dar suntem oameni pan' la urma si vorba mea: Vedem ceea ce vrem sa vedem. Cand suntem la greu apelam la Dumnezeu, si asa suntem scuzati. Mda... asa mai avea multe de spus dar tin sa ma opresc aici. Doamne .Doamne

Reincarnarea cuvintelor

De la atatea calduri am hotarat sa fac greva si sa nu mai transpir. Transpiram ca un peste si ma plictiseam. Plictiseala m-a impins la vizionarea unui film, unul artistic: La grande bouffe. La grande bouffe e un film in care 4 oameni se hotarasc sa manance pana mor. Moartea a survenit intr-un mod ilar, adica nu mi s-a parut foarte concludenta. Concludent mi-a parut asemanarea dintre film si teatru, dintre film si poezie, dintre teme si curente. Curentul suprarealist domina definitia intregii teme a filmului. Filmul e de fapt un grand bouffe, un seminar gastronimic, in care prostituatele si mancarea se impart in mod egal, primele fiind dezgustate de activitatea lor: " All we do is eat" - le mustra constiinta. Constiinta mea m-a facut sa accept capodopera si sa o declar un ars cinematica, un festin lipsit de prejudecati si plin de retete culinare datatoare de flatulatii. Flatulatiile erau inodore si nu deranjau personajele de la intocmirea actelor sexuale. Acte sexuale care pentru unii si majoritatea ar reprezenta dezgust,perversiune, inrameaza stilul cinematografic si cultural francez. Francezii de altfel, ni s-ar parea obsedati sexuali fiindca ochiul nostru comunist e prea patat de cataracta si nu poate sa vada. Vedem toata ziua formele cenzurii si interdictiile oferite de aceasta si ne plangem de ea si o stigmatizam dar nu putem trece de ea nici cand avem libertatea. Libertate pe care noi ar trebui sa o simtim ca o adiere de vant si nu ca un proces de remuscare al constiintei. Constiinta mea si poate a multora a primit cu varf si indesat lectii materne si paterne care ne-a modelat in spiritul pragmatismului, materialismului al invataturilor,invataturilor, invataturilor (nu am scris de 3x ci am facut apel la citatul lui Lenin) tovarasesti si interdictiei care cica e spre binele nostru. Al nostru sau al lor, pot sa declar ca ma simt atat de departe de ei incat orice discutie mi se pare ridicola,goala,fara rost, needucativa, restrictiva si care ma face de fiecare data cand vorbesc sa tac. Tac....

Hidrofag

E atat de cald ca mi se dilata porii. Inundatie acolo ce sa-ti spun. Trupurile acarienilor inecati au inceput sa iasa la suprafata. Supravietuitorii imi tot creeaza o stare de scarpinici. De altfel, daca nu ma sterg de transpiratie, ma scarpin. Sunt mizerabil. Mizerabila a fost si dimineata aceasta, in care m-am prezentat la noul meu job. Un job in care nu era nevoie de abilitate intelectuala doar dispozitie fizica. Nu era greu, nu era solicitant, trebuia sa muti lucruri din stanga in dreapta, sa te plimbi, sa strangi deseurile ceramice, metalifere, poliuretanice, celuloide dintr-o parte in alta sau in majoritatea cazului direct la container. Oricine putea sa apeleze la servilitatea mea. Dar magarul de mine a decis sa renunte. Si asa a facut. Eu zic ca a facut bine. Sa va spun de ce. Adica milogul de mine trebuia sa servesc patria 10 ore pe zi, de la 7 la 18(pauza de la 12-13), timp in care manufacturam cu matura. Dar m-am oprit.Prima data de sete. Eram inauntru si era cald. Era cald si in mine. Asa ca am papat apa cu sete. Si in timp ce lucram sau stateam, al doilea lucru se intampla putin mai des decat primul, constiinta ma mustra la idei(putin de pe acolo probabil faceau chestia asta). Aveam cefalee de la atatea idei curate desi ma aflam in murdarie si praf si mi se facuse sete, asa ca am papat apa sa-mi revin. Merita sa stau 10 ore pentru un salar de 700 Ron si sa nu fac nimic. La prima vedere ati sari toti cu gura. Pai cum sa nu. Esti nebun !! Da, sunt nebun fiindca aleg sa stau si sa scriu aici gratis si sa citesc alte lucruri decat sa churat (nu citi cur citeste chur- asta am imprumutat-o... da-mi place cum suna) si sa strang resturile altora pentru 3 lei pe ora. Nu pot sa stau si sa nu fac nimic. Cei din jurul meu zic, pai cum trece vara tu nu ai facut un leu, banii nu se fac usor, mai bine stai si nu faci nimic toata ziua pe calculator (ii las sa creada ca nu fac nimic ). Nu produci nimic. Si gandul brusc ma duce la ''Cel mai iubit dintre pamanteni'' si la replicile tovarasilor ofiteri cand omul si-a declarat meseria. Asa se pare, nu produc nimic. Nu muncesc fizic, nu fac bani. E grav. E debil de grav. Daca zic ca mai bine citesc, (nu prea stie lumea ca eu scriu- ce scriu?) ma trezesc cu crosee verbale care ma anunta ca daca eu as citi nu as avea rezultatele pe care le am atat la scoala cat si in viata de zi cu zi. Ma duc sa mai pap apa. Asa suntem noi romanii. Ne e sete, bem apa. Vrem sa ne hidratam papam apa. Revin ca mi-e sete.....Asa deci. Mi-a venit ideea. Vand limonada, sa fac bani. Am plecat dupa lamai. VitAMINA C(ipri) rullz

Ireductibil sau absurd ?

Cu totii se mirau iar gandurile le erau jocuri de noroc cand cei doi se iubeau. Lumea era talmes-balmes, muntii flirtrau cu ielele de pe litoral , apele radeau acoperite de bolta palatina in timp ce fauna scheuna mieros la auzul pafumului multicolor. Si era bine. Fericirea era prietena de pahar cu Flamanzila si Gerila si si-au facut abonament la solar, la reducere. Pana si Nimic se simtea cu fond de ten pe nas cand cei doi se iubeau. Iubirea lor dauna grav sanatatii mintale. Si era bine. Armonia era bufon de stepa si campioana la scrima si-si oferea agramaticalitatile la pret de lopatar cand cei doi se iubeau. Simtea pe nurii ei ca era afacerea care o va scoate din piata ierbii marunte si a rozatoarele cuneiforme. Si era bine. Dar cine erau cei care creeau Binele asta ? Niciodata cei doi nu s-au ridicat mai presus decat celenteratele si totusi inteligenta lor de caracatita ii gadilea in picioare de fiecare data cand se iubeau. Iubirea era dureroasa. Aduna Raul in invazii de scarabei si isi storcea uleiul de motor pe antricoatele celor doi. Si totusi era bine. Suferinta lor parcurgea atemporalitatea in ecouri per ecartament, viteza la care airbagurile micilor colonii de cumulonimbus pareau stanci de pene albe sidefate. Toti stiau ca cei doi isi cautasera menirea care sa salveze Restul cu pretul durerii. Calatoria nu a fost deloc lata si nici macar proportionala cu inaltimea. Au trecut ere conifere si gravitionale pana cei doi sa se intalneasca. Pana atunci Raul isi intinse jucariile de chihlimbar peste tot sistemul unicelular si mai ales pe cel al telefoanelor fixe. Informatia devenise agarici si talhar odata cu domnia Raului. Armonia cedase exigentelor Raului care o obligase sa-si schimbe proteza dentara pentru a se putea casatori cu ea. Si cum Armonia nu era, Nimic nu era. Nimic se ascundea printre conservele si mezelurile vidate pe atunci. Si era trist. Profetia nu era nici macar Zvon fiindca Informatia puse vanatorii de pensii sa-i stipuleze credite ipotecare pe toate organele impiedicand orice reintoarcere a Fericirii din calatoria fara intoarcere. Nimeni nu mai iesea din casa pe acea vreme; nici muntii, nici apa nici fauna. Au preferat sa vegeteze dilematic si sa se automutileze. Regretul ca Fericirea nu se intorsese, ajunse la stadiu de suferinta. Bani nu mai erau si Raul percepea taxe si impozite peste masura acelor de ceasornic. Astfel simtindu-se tot mai amenintati au pus la cale un complot ad-hoc si au hotarat sa se uneasca si sa se upgradeze la stadiul de Constiinta, arma folosita inca de pe vremea cand vantul era varsat de vant. Scopul Constiintei a fost eliberarea Profetiei de sub jugul sovinist al Informatiei. Asa ca a provocat Informatia la un duel masonic. Informatia din aroganta si ingamfare a acceptat nestiind ca simplul cersetor de bile romboloide din fata lui era Constiinta, sora vitrega a Armoniei si verisoara de grad Celsius a Fericirii. De altfel Constiinta stia ca daca Profetia va fi eliberata si va deveni Zvon, Fericirea se va putea intoarce din calatoria fara intoarcere. Probele au fost alese de catre Zar, fariseul hindus, care fusese masluit de Rau spre a ajuta Informatia. Urmau sa se lupte in arta sahului mascat, skandenberg cu limba si ultima proba si cea mai inalienabila, doborarea recordului lui Sisif. De altfel primele doua probe ofereau doar un avantaj de moral. Dar Constiinta avea scut hipermoralizator si bombe cu heliu asa ca hotarase sa piarda in primele doua intreceri si sa-si conserve energiile. Informatia era eternal-champion la skandenberg cu limba, primise si premiul universal in arta pentru cartea lui despre metodele chiropractice ale limbii. Muschii intercostali au fost intinsi la maxim. Proba de foc se disputa in a 6-a dimensiune, martori ai disputei fiind doar fractalii, ei fiind singurii care erau in stare sa stabileasca neinvinsul. Ramas fara kerosen si moral Informatia a cedat prima, Constiinta castigand in-extremis cu ajutorul fluxului engramelor si a energizantelor. Astfel Profetia a fost eliberata si s-a ascuns in nirvana pentru a deveni Zvon. 9 ierni primavaratice au trecut de la interiorizarea Profetiei. Dar in cele din urma aceasta aparu in al 12-lea pas si de data aceasta avea o alta coafura si alta culoare. Era Zvon. Asa ca imprastiase seminta viziunii sale erotice si a dat curs liber licitatiei. Multa lume s-a strans la licitatie. Amatorii de lucruri slabe si obsedatii de sex-toys s-au strans in randurile din fata. Constiinta stia ce avea de facut: sa ofere mai mult ca ultimul licitant. Greu avand in vedere ca insusi Raul se prezentase la licitatie. Scaunele ardeau fluerand muzica celtica cand Raul se asezaze. Lumea din jur parea mai slaba in jurul lui. De aceea era tot timpul insotit de bulimici si obezi care radeau pe sub intestine. Raul licitase cel mai sus si doar Constiinta ramase in cursa. Oricat licitase Raul , Constiinta cerea mai mult. Nervii Raului devenisera celule gliale, si de frica sa nu ramana prost renuntase. Inca o data Constiinta invinse aplicand tactica blietzkrieg. Asa a inceput Totul. Constiinta isi ridicase rangul tentacular devenind un miriapod, Zvonul mai trecuse printr-un stadiu de pupa devenind Adevar. Mai era doar un pas. O comuniune interdigitala intre Adevar si Constiinta era indeajuns sa schimbe imanentul. Un post ludic care a tinut mai mult decat Pi, a regresat involutiv si din Adevar si Constiinta s-a facut El si Ea. Si a inceput sa fie bine. Fericirea gasise drumul de intoarcere din calatorie. Raul isi insira mataniile simtindu-se ofensat de imediatul ce avea sa vina cu trenul de longitudine V(estica) direct din epicentrul inimii sale. Stia ca la randul lui si el se va schimba. Si asta il infricosa dand forme sinistre umbrei sale. Limba Informatiei se ingalbeni si nu mai prezenta certitudine Raului asa ca se lipsi de ea. Atata timp cat avea la brat de lemn Armonia stia ca poate muri mai repede. Si El si Ea luand forme inefabile s-au mirat de ce facuse Raul si cata pestilenta aduse peste ploi si ghetari. Asa ca s-au hotarat sa-l ia asupra lor intr-un joc erotic. Pervers, Raul a fost atras imediat de goliciunea celor doi. Dar nu stia ca fiecare penetrare timida nu facea altceva decat sa-i scindeze ochiul Raului, il golea pe dinauntru si vitaliza Nimicul in schimb. Raul nu-si dadea seama de faptul ca devenise slab fiindca nu facea altceva decat sa priveasca in gol. In golul lor. Totul i s-a revelat cand bratul lui de lemn nu a mai simtit Armonia. Era pierdut si era bine. El si Ea in deplinatatea facultatilor menstruale au luat Raul cu ei pentru totdeauna si cu fiecare penetrare, Raul creea durere in sanii Ei. Insuportabila durere. Durere s-a atenuat odata cu Fericirea, care odata intoarsa din calatorie s-a luat cu Armonia, predand lectii de cuninlingus la scoala de filosofie. Si cu totii se mirau cand cei doi se iubeau. Dupa o fertilizare in-vitro au avut si un copil. Iubire l-au numit. Si a crescut mare si s-a alaturat Fericirii si Armoniei la o partida in trei. Si era bine.




Lui Andrei (PolarX) de ziua lui

Weekend report

Sunt cam obosit dupa weekendu' care a trecut. M-am incins la soare,m-am racorit cu bere, cu multa bere si toate acestea alaturi de cativa prieteni. Obositor. Ne-am jucat jocuri de cuvinte punand la bataie o nectarina. Am luptat cu sete storcand esenta cenusie din creieras. Eu am jucat cel mai murdar, ai putea zice ca am fost trisor de fiecare data cand am folosit cuvinte care lipseau din vocabularul celorlalti. Dar cu ce-am gresit ? Vi se par bizare cuvintele limax sau murena ? Recunosc, am o slabiciune pentru fauna acvatica si atlasele de biologie si emisiunile interactive. Norocul meu. M-am simtit mai aproape de nectarina decat ceilalti, lucru care m-a facut sa scad in ochii celorlalti. Am creat un complex intre mine si restu fundamentat de replicile lor acide cu referire la cuvintele pe care le-am folosit. Pana la urma am hotarat sa impartim nectarina egal intre noi fara sa mai facem criterii de departajare. Ore de soare, apa, tenis cu piciorul si bere au realizat continutul zilei. Dar nu s-a terminat aici. Am continuat distractia in apartamentul unui prieten. Eram atat de obosit dar nu am rezistat tentatiei de a sta cu prietenii. Lucrurile s-au incins si acolo si am ajuns la punctul in care toti eram pe spate comprimati de aburi bahici. Am avut nevoie de o zi intreaga de odihna ca sa-mi revin. Si asa a decurs ziua de duminica sub auspiciile lui Morfeu; un somn obositor, cronic. De altfel sunt si acuma am obosit. M-am trezit la 6 fara 20, si am luat-o spre fabrica in care urma sa-mi fac practica. Nu am facut decat sa observ munca depusa de 2 tineri aproapiati de varsta mea. Plictisitor. De altfel lucrurile pe care le-am vazut ma fac sa-mi doresc sa nu ma mai intorc prea curand intr-o fabrica, fie ea si de aur. Si cand ma gandesc ca asta voi face si maine. Mi se pare trist. Foarte trist. Ftele muncitorilor nu-mi aratau de cata resemnare si un gust amar de automultumire. Fete obosite. Fete zambitoare. Plictiseala si praf. Mult praf. Sunt cam obosit. Nu prea mi-a reusit azi. Poate maine.

Inanitie si povesti

Fac cum fac si scriu inainte sa iau masa, un exercitiu de automutilare, ce sa-ti mai spun. Mi-am facut obiceiul sa ma multumesc cu putin, dar asta se intampla in anumite privinte. Azi s-a intamplat ceva frumos. Am citit cateva pagini de-ale mele scrise exact in urma cu un an. Pagini inundate de ganduri curate, o sinceritate debordanta si dorinte increzatoare in viitor. Si uite a trecut un an si pot sa zic ca s-au schimbat cateva aspecte. Am ras cand am declarat embargou radical femeilor fiindca ma simteam neinteles si naiv.Citez :" Ma simt prea naiv, prea sensibil, prea mic pentru dragostea din mine. Ma autodistrug". Numeam femeile : vietati decerebrate, capabile de un tragism melodramatic dar toate existente in imediatul material. Cate s-au schimbat de atunci, si azi nici nu imi amintesc sa fi luat decizii care sa marcheze un viitor cast si lipsit de relatii interpersonale. Dimpotriva. Daca atunci ma declarasem un misogin notoriu, acum pot sa zic cu zambetul pe buze tuturor femeilor: Va iubesc. Definesc termenul de misogin a fi ultima fasie de speranta ca femeile nu sunt.... asa cum sunt, adica interschimbabile :)). E nu chiar. Ma refer la faptul ca daca cineva ar suferi masive schimbari de caracter atunci acela trebuie sa fie un barbat. Femeile prefera sa piarda tot decat sa se schimbe. Si decate ori am spus : "Numai prostii au orgoliu". Asta ma face sa insinuez ca... oupps. Si cand ma gandesc ca majoritatea cititorilor mei sunt femeile, acest articol va semna demisia lor din calitatea de cititor. Imi cer scuze dragi cititori pentru aciditate. Aici nu e vorba de voi s-au de apartenenta voastra la un anumit gen. E vorba de mine, deci va rog sa o luati ca atare. Dar cine ar face 99 de exercitii de sinceritate si sa aiba parte de indezirabilitate. Sa te trezesti cu replici : "Apreciez sinceritatea ta, dar asta a fost si un punct slab al tau". Daca sinceritatea e un punct slab atunci de ce se mira fetele ca baietii sunt insensibili si ingrati, cand ele sunt acelea care ne alunga din sanul raiului, asa cum au mai facut-o. Mie imi face o placere extraordinara sa stiu ca am fost sincer la tot pasul si am avut curajul sa spun cine sunt si ce gandesc. Si totusi eu par cel sensibil. De ce? Fiindca atunci cand vorbesc, sunt descoperit si devorat de ipocriziile altora. Si mor cand cineva incearca sa-mi minimalizeze starile sufletesti si trairile spunand: Stiu cum te simti,am patit si eu. Mda... n-am stiut ca am impartit aceeasi coasta si aceeasi constiinta cu tine. "Cat de dramatic", "cata drama in viata ta " - nici astea nu le prea inghit. Putini stiu cum ma simt si incet, incet am sa gasesc acele persoane compatibile cu regimul meu fara prejudecati. Ma distreaza tipul de relatii care se desfasoara in micul meu orasel. E un subiect care merita abordat, judeacat si experimentat. Aici daca ai o/un partener/a brusc devii un sihastru, tinzi sa te izolezi de tot ce ai avut pana in acel moment. Se vrea un univers cat pentru doi. Numai ca mai sunt porci ca mine care isi face loc in spatiul acela intim. Si tot ce fac e sa ii invit: Hai ma sa iesim in oras.. Ne distram.. Bem.. Povestim.. Si mi se inchide repede gurita : " Nu vin.. nu am chef.. nu vrea nici ea". Parca toti sunt otraviti si nu inteleg de ce sunt otraviti. De fiecare data cand iesim, o facem cu prietenile. Si se intampla ca eu si inca unu suntem fara jumatati. Nu ca nu am fi si noi in stare. Nu asta e ideea. Ideea e ca incep discutiile esentiale de dificultate minimala, care se rezuma doar la atentionari, reprosuri pe care pe mine lasa rece. Daca ceea ce se intampla e normal atunci vreau din toata inima sa cred ca sunt nebun. Vin momentele in care fiecare isi etaleaza relatiile... "suntem impreuna de n ani"- ce importanta are ? Daca timpul e mai important ca trairile atunci eu sunt nebun. " Uite la ei.. tu de ce nu poti sa fi asa...vezi cum e... tu de ce nu esti asa"- Din atata mai bine il iei pe celalalt. E chiar atat de simplu. Si probabil multi vor zice ca sunt rautacios si gelos fiindca eu nu am o relatie de n ani si bla bla dar eu nu fac decat sa evoc momente de care am avut parte. Cred ca cel mai frumos ar fi cateva clipe cinematice focalizate pe o camera video. Dar nu merita osteneala fiindca nu vreau sa fac dreptate sau sa arat a-normalitatea sau sa-mi dovedesc luciditatea si transparenta gandirii. Gandul meu e acuma la soare si baie. Plec sa imi gasesc nebuna :)))Pa pa

Zi cu ghinion...mai mult sau mai putin

Stim cu totii ca azi se intruneste binecunoscuta combinatie intre cifra 13 si a cincea zi din saptamana, respectiv vineri, care de fapt, nu e mai nasoala decat marti. Asa deci, avem pe saptamana doua zile in care valorile karmei oscileaza spre nadir. Doua zile in care daca ni se intampla ceva, ne regasim in scuza: Zi cu ghinion. Marti de altfel, in folclorul romanesc e considerata ziua dracului, Matorle, in aceasta zi activitatile necuratului desfasurandu-se la un nivel hiper. De ocupat ce e, nu mai baga de seama de sufletelul meu ratacit si imi taie din avant cu replici: " Nu sti ca e marti ? Nu am timp. Pregatesc consiliul ecumenic." Hai si tu, stai sa verific calendarul, in 13. Pica vineri". Mda... privind de-a lungul istoriei gasim numeroase evenimente legate de cifra 13 si ziua de vineri: Complotul cavalerilor teutoni, Cina cea de taina (Iisus +12 apostoli), vinerea neagra in care a fost crucificat Iisus, vineri a pacatuit Adam muscand din mar, povesti din mitologia scandinava, toate lucruri serioase. Majoritatea povestilor au conotatii biblice sau religioase si in acelasi timp Biserica e cea care critica superstitiile dar le si promoveaza subtil. Un om cu frica e mai usor de manipulat. Unii au facut cercetari despre acest vineri 13 pentru a scoate in evidenta lucruri odioase cat mai marcante, dar si noi la randul nostru daca am cauta evenimente de genu castig la loto, victorii in batalii, petitii, lucruri pozitive mai ales, cred ca am gasi cu desavarsire. Marinarii britanici nu plecau pe mare in ziua de vineri. Unii au facut-o si nu s-au mai intors. Zi cu ghinion... Pe dracu. Nu e decat o fobie internationala, la fel ca simpla frica de intuneric. E normal ca aceasta zi, generand o cantitate imensa de energii negative sa ridice si numarul de evenimente pe aceeasi latitudine. Daca am face invers si am gandi pozitiv rezultatul ar fi pe masura. Un simplu gand ne modeleaza realitatea; vrem ceea ce vrem sa vedem. Cel mai bun exemplu pe care pot sa vi-l dau e urmatorul: Gaseam un anumit cuvant din dictionar, de la scoala pe care nu-l cunosteam si nici nu-l folosisem pana in acel moment. Pe urma il regaseam in zilele urmatoare peste tot fara sa fiu eu primul care pune in discutie termenul sau insemnatatea lui. Il regaseam in contexte, la TV, in discutii, lucruri cu care interactionam. Si nu a fost caz izolat. Imi amintesc cu placere cand dupa turele facute la sifonarie, pentru elementul vital pe acea vreme numit sifon , ne strangeam toti copiii de la bloc la povesti horror despre fantome, strigoi, draci si alte lighioane. Era atat de palpitant, incat refuzam sa mai urc in casa fiindca pe scara nu era lumina. Toate povestile sunau de genu: '' La mine la tara..... Pai unde altundeva ? Un loc cu ''frica lui Dumnezeu", cu frica de cunoastere, caractere rudimentare care raportau totul la divinitate si la actiunile acestuia. Si raul e o actiune a divinitatii. Si povestile pareau atat de palpitante incat o noapte calda de vara devenea a dracu de rece. Noptile in care suntem martori la fenomene para- avem senzatia de raceala, de mediu, scaderi bruste de temperatura. Deci putem ipotetiza ca fenomenele paranormale pot fi o proiectie a fricii. Mai spun inca odata: vrem ceea ce vrem sa vedem. Si iubeam acele nopti de vara brobodite cu povesti, fiindca iubeam adrenalina. Era cel mai ok mod de a face rost de acest drog. Si atat. Frica e normala dar la fel de normal e si controlul acesteia. Si daca ziua de vineri din data de 13 reprezinta pentru tine un obstacol, cu siguranta asa va fi. Tot ce pot eu sa fac e sa fiu indiferent in fata acestor aspecte. O grija in minus variaza cu zeci neuroni in plus. Lasa-ti ghinionul altora. Faceti-l cadou. E o zi perfecta pentru cadouri.

O blonda la un pahar de bere misogin

Tocmai am primit un mail in care o firma care se ocupa cu promovarea unor branduri de bere imi ofera posibilitatea sa merg la mare, sa lucrez 4 ore pe zi, sa fac bani si sa imi fac prieteni. Ofertele de genu asta spala gura multor persoane, asa cum m-a facut si pe mine sa salivez gandul ca, merg la mare, promovez berea, o si beau probabil ca un bun comerciant, si pe urma privesc fetele care se bronzeaza topless in timp ce prestez munca. Eh, brusc mi-am dat si o palma sora cu realitatea, ca sa-mi revin. Am luat prosopul si m-am sters de bale ca-mi patasem si tricoul. Si am zis: " Nu poate sa fie atat de simplu. Le trimit CV si cica o scrisoare de calatorie si am sansa sa fiu ales ?. Sansa de unu la cat ? Nu sunt eu ala mai pesimist si nici realist nu's, dar ceea ce ma sperie pe mine e faptul ca e posibilitatea mare sa ma lupt cu fete pentru postul asta, daca pot sa-l numesc post. Si atunci e clar. Cum fac eu fata unei perechi de sani obraznici si niste coapse pe care le masezi de fiecare data cand le privesti. Cum? Le zic eu lor ca sunt destept. O fi tu destept dar campania noastra nu promoveaza inteligenta, promoveaza berea. Nu Zaraza nu Catavencu. Berea blonda, daca sti ce zic. Sa fim seriosi, cine ar prefera sa ma vada pe mine impartind fluturasi si promotii in schimbul unei tipe care de cald ce e, isi uda tricoul care culmea, e alb si se vede prin el si pe deasupra zambeste cu caldura fiecarui baiat, ca poate iese si ea cu masina prin ceva club dupa program. Aiurea. Mi-ati zice toti ca sunt ipocrit si misogin si arogant. Poate. Nici eu nu sunt sigur. Dar cand punem aceasta problema in ecuatie stim ca noi baietii avem putine sanse, oricat feluri de bere am stii si oricate metode de consumare, avem nevoie de motivele care ne induc nevoia de consum a berii. Si atunci e normal sa alegem fete. Alegem ca sa stim de ce pe urma de ce alegem berea. Si uite asa mi se conditioneaza mie posibilitatea de a ajunge pe litoral moca. Totusi am observat ca persoana care se ocupa cu alegerea persoanelor este o femeie. Si aici ma limitez fiindca nu stiu cum gandeste o femeie cand trebuie sa aleaga dintre un barbat si o femeie. Nu exista un antonim feminin al misoginismului ci doar o retorica in care eu sunt transpus in sfera misoginismului si asta in cazul in care am facut ceva notatii care sa ma compromita(vezi tot textul :) ). Nu ma demoralizeaza chestia asta ci ma amuza si imi da ideea ca usor, usor noi barbatii iesim din cadrul job-urilor, cum sa le numesc, mai usoare. Nu mai e mult si vom vedeam femei carand roaba si zidind. Si nu e asta un lucru bun ? Nu e egala femeie cu barbatul ? Va spun eu raspunsul. Suntem egali dar nu si la nivelul constiintei. Aici se schimba problema. Noi le hulim pe toate cas curve proaste si ne vor banii, ele ne scuipa si ne fac curvari infideli, misogini, incapabili de iubire. Dar astea nu se spun decat in cercurile monosexuale. In rest lumea se iubeste egal, isi impart lucrurile egal si fiecare la fel de egal si le ascund. Mi se pare normal sa ai lucruri doar pentru tine. Noi cu gandurile, ele cu..... nu stiu, nu mi-a zis nici una, niciodata. Poate reusesc sa aflu asta daca o sa ajung la mare. Sigur voi face din aceasta o statistica si vor fi multe persoane interogate,ca sa scapam de marja de eroare nu de alta. Ce fain (ardelean get-beget) o sa fie la mare. Si zic asta de la cate povesti pescaresti am auzit. De genu: "Ba, deci, a venit una s-a bagat la mine in cort s-a suit peste mine si inceput sa se miste. La inceput am crezut ca-i Gogu rupt de beat, pana mi-a luat mana si a pus-o pe sanii ei. Si cum eram beat nu ma lamurisem si am intrebat: " Ai facut sala ?" ... La care o limba mi-a inchis gura si de acolo, incolo ca orbu. Si a doua zi m-am trezit si credeam ca era vis. Fata plecase. Si eu vroiam sa shtiu cu cine voi avea copii". Se intampla. Acest exemplu e veritabil si circula la fel ca Miorita. Poate ma voi lamuri si eu cand ajung acolo. De frumos nus urat si mai pui ca sunt si sociabil, cu simtul umorului,sincer..... sigur nu o sa vin cu mana goala. Va fi plina de amintiri,ganduri, senzatii, tentatii. Daca vreti sa va alaturati campaniei cu placere va ofer mailul la care trebuie sa trimitei un CV si o scrisoare de calatorie. Mailul este : oana.toba@inbev. ro . Daca sunteti fete va rog nu trimiteti; din mila. Nu am fost niciodata la mare.

Nu dati arme romanilor

Cine a auzit de Michael Moore ? Omul care cu documentarele lui a criticat politica Americii in privinta sistemului medical (documentarul Sicko 2007), a regimului armelor(Bowling for Columbine 2002 ) si bine mediatizatului atac de la 9/11 (Farhenheit 9/11 2004). Toate aceste documentare au primit numeroase premii in cadrul festivalurilor internationale si totusi dorinta lui, cred ca nu era o panoplie de premii ci tragerea unui semnal de alarma si iesirea din stadiul de negare. Daca spui cuiva ca sistemul medical american nu e departe e cel romanesc rade. Diferenta e ca la ei nu e vorba de spaga, dai cat consumi(drumul cu ambulanta, zilele de internare, medicamentele,), toate astea in cazul in care polita de asigurare nu te ajuta. Si fac ei sa nu te ajute. O munca de detectiv se desfasoara in cadrul societatilor de asigurari in momentul in care apelezi la asigurare, o munca migaloasa care cauta hiba, conditia preexistenta a bolii, mici detalii care ar face din asigurarea ta de mii de dolari un cur-papirus. Am vazut oameni care au trebuit sa aleaga care deget sa si-l puna la loc dupa ce isi taiase 2 degete la cercula. Unul costa 64000 $ si altul 12000 $. Alegerea a fost normal, omul permitandu-si doar cel de 12. Nu iti permiti nu iei. Daca as fi eu in situatia aceasta as vedea-o pe mama zicand: "Nu se poate. Nu ne permitem decat jumatate dintr-un deget. Fara unghie". Cine se gandeste la fericirea ta in acel moment. E groaznic sa fi pus totusi in pozitia aia.In fine. E simplu. Ai polita de asigurare mori, nu ai polita mori, in cazul in care te imbolnavesti. Sper sa nu vad acest sistem medical in Romania fiindca s-ar declara al doilea holocaust in istorie. Si alte, alte povesti am vazut in acest documentar "Sicko" care a fost interzis in America, reusind sa apara in premiera la festivalul de la Cannes.
Alt documentar de-al lui vorbea despre atentatul de la Columbine in care cateva persoane au murit fiindca toata lumea isi permite sa aiba o arma sub perna la orice ora. Nu are importanta daca esti recidivist, psihopat,depresiv, maniac. Poti sa cumperi o arma la fel cum poti cumpara o paine. Si cica totul tine de legitima aparare. Replici ca : " If u dont have a gun you're not an american" au existat la tot pasul. Acei oameni semanau cu oamenii nostri din zona rurala. Capacitatea intelectuala nu le permitea decat desfasurarea de activitati fizice. 9/10 americani detin o arma. Daca am avea acest raport in Romania am avea parte de un al doilea holocaust sinucigas in care natiunea se ucide pe sine . Ciudat si norocosi suntem ca nu permitem arme de foc. La noi daca cineva intra cu o arma intr-un magazin sa-l jefuiasca te iau in deradere. Nimeni nu crede ca e o arma adevarata fiindca, sa fim sinceri, nu iti permiti, si nici persoanele nu pot accepta prezenta unui arme in fata ochilor fiindca acest lucru se intampla atat de rar demn de fenomene paranormale care nu pot fi vazute cu ochiul liber. Daca am avea arme s-ar schimba si stirile de la ora 17:00. Nu am mai avea omoruri cauzate de lovituri de cutit, topor, par, furca ci am avea impuscaturi. Ca in vestul salbatic. Cred ca ar exista si mai multi supravietuitori in urma acestor conflicte fiindca majoritatea au loc sub influenta licorilor bahice. Manelistii ar impusca rockerii de fiecare data cand i-ar intalni pe strada. In schimb rockerii ar riposta cu atentate cu bomba fiindca necesita mai mult intelect fabricarea unui explozibil. Si uite asa accidentele s-ar inmulti si ele. Un glont a intrat din greseala in abdomenul prietenului fiindca te credeai john wayne. Cine sta sa mai citeasca manualul de instructiuni. O facem prin automatisme. Daca apas pe ala, zboara glontul. Simplu. Da,da cred ca ai uitat si de piedica.Armele mai unele chestii de siguranta stii. Daca prietenii mei ar avea arme probabil as fi singur fiindca nu mi-as mai permite sa glumesc pe seama lor asa ca-ntre prieteni, daramite sa fiu si ironic. Suntem iuti la manie si de aia mi-e frica. Si cand ma mai gandesc ca 40 % din populatia Romaniei este situata in zona rurala. Sau 30 % ca s-au dus cu amarul lor dincolo in strainatate. Aia ne reprezinta pe noi. I-am trimis pe cei mai buni asa cum au trimis americanii caini si maimute in spatiu. Inca nu suntem sigur pe ce avem. Si ma bucur ca inca nu avem arme de foc. Sau cel putin sa ne permitem una. Ramanem cu ale noastre dispozitive medievale bazate pe calitatile combinatiilor dintre otel si carbon. Si lucru asta ma bucura. Deci daca cineva apara cu un pistol in fata voastra spune-ti sa va aprinda tigara cu el. In rest feriti-va de lame. Alea dor.

Valori sau non-valori

Neavand foarte multe lucruri de facut si cu aceeasi proportionalitate si banii, am iesit la o plimbare cu gandul subconstient ca ma voi intalni cu baietii(fosti colegi de liceu) cu care trebuia sa ies la bere. Si s-a intamplat. M-au luat cu ei la Gradina Poporului(un spatiu verde cu un teren de fotbal si cateva cladiri in paragina) si ne-am asezat pe treptele unei cladiri la povesti, samanta si bere. Bineinteles eu tot fara bani. Un stalp de iluminat functiona la fel ca acum 20 de ani, 10 minute palpaia, 5 minute de bezna alternand povestile noastre baietesti despre petreceri, locuri, festivale, situatii si nu in ultimul rand despre femei. Ramasi fara resurse ne-am alaturat altui grup, mult mai numeros (cam 15 ), care se stabilise mai sus intr-o poienita. Locul era perfect. Se vedea panorama orasului, brazii argintii dadeau senzatia ca sunt acoperiti cu zapada, si alcoolul imbibat cu urlete si chiote semna scopul acestei adunari.
Putini au fost cei cu care mai avusem ocazia sa ma intalnesc restul fiind niste straini. Dintre toti eu eram al mai colorat(petrecere de rockeri) si al lipsit de o bogata podoaba capilara. Aveam pleata in suflet. Lumea era impartita sistematic, cativa bateau flacoanele ca la concert Sistem, unul era intins in iarba dormea rupt, altii urlau, doi se furisasera mai adanc in poiana pentru cateva discutii "confidentiale" si noi restu asezati in cerc la povesti. Ca orice rockeri discutiile in contradictorii despre incipiturile acestui gen muzical au creat cea mai mare zarva. Unul dintre ei avea talentul actoricesc sa vorbeasca limba engleza dar cu un accent scotian sau irlandez, ceva la mijloc. Era haios. Lumea a inceput incet sa se aseze , vaporii de alcool crescand acceleratia gravitationala aceasta fiind mai greu de suportat. Nu prea era lumina, decat cateva telefoane. Mi-a placut atmosfera chiar daca am mers acasa cu tricou ud de bere si pantalonii prafuiti in dos.
Insa ce mi-a atras atentia a fost discutia avuta despre diferentele dintre valori si non-valori sub aspectul comunismului lui Marx si Engels. Si ma intreb umil privind valorile si non-valorile nu suntem in aceeasi situatie si in prezent. Nu noi suntem cei care subminam valorile intelectuale in detrimentul materialismului si productiei. Doar ca de aceasta data productia este alta decat pe vremea lui Ceasca'. E vorba de bani. Banii dau valoare nu ? Cine produce mai mult bani e cel mai tare. Cum poti stabili o cota baneasca unui gand, unui principiu, unui curent. Credem cu desavarsire ca banii reprezinta puterea absoluta si ii hulim pe cei care cred altceva. E la moda sa crezi in puterea banului, doar ca aceasta e incomprehensibila in raport cu intelectualul. Scuza e ca daca ai bani poti sa nu fi destept, fiindca ai posibilitatea sa eviti chestiile intelectuale. Cladim un exterior material care e doar un mulaj de ghips care copiaza o sculptura, in rest vid. De cate ori au fost momentele in care afirmai unor snobi calitatile tale intelectuale dar care erau luate in ras de niste nimicuri cu replici: O fi tu destept da noi avem bani. Lumea e mai interesata de productie decat de propria sa valoare. Deci principiile comunismului functioneaza in continuare subtil implementate nu atat de mult societate pe cat in constiinta. Trebuie sa construim in interior pentru a dobandi in afara. Voi decideti ce vreti.

Incipit destins privit printr-un ochi de mult stins

Cu totii traim sub inflexiunile ascendente sau descendente ale luminii ochilor, insa de remarcat este faptul ca extremele trairilor au natura sferica, deci cand plangem sau ne bucuram acea lumina fluctueaza cu aceeasi intensitate atingand pragurile maximale. Dar nu aceasta e problema despre care vreau sa vorbesc. Problema se pune cand lumina e stinsa, mediocra asemeni calmelor ecuatoriale, cand nimic nu mai provoaca nici bucurie nici tristete ci doar o angoasa care nu e defapt decat un agent sub acoperire supranumit: RUTINA. Rutina nu face altceva decat sa iti imprime o usoare comoditate ipocrita care te va ghida prin prezent dandu-ti o idee obiectiva a realitatii. Si atunci, cu totii suntem cuprinsi de efecte deluzionale care ne imprima o anumita conduita sociala si morala concubina cu negarea propriei persoane. Devenim sfincsi modelati de calmele ecuatoriale si percepem starea ca fiind cronica, una in care suntem obligati sa fim fiindca asa merg lucrurile in lumea asta. Cel mai dureros e cand avem mustrarile de constiinta care ne indica clar ca nu suntem in cea mai buna situatie si totusi nu facem nimic. Preferam sa stam comozi pe perna calda a rutinei ca doar se vor rezolva toate de la sine. Sinele cui ma intreb ? E chiar atat de greu sa intelegem ca noi suntem proprii creatori ai acestei lumi. Ca gandurile noastre a caror compozitie structurala nu o cunoastem sunt cele care, pe cat de mult ne modeleaza in interior, la fel de mult pot afecta si exteriorul. Dar nu putem accepta o asemenea idee fiindca la cat de simplu pare e la fel de greu de aplicat. Cati nu ne-am gandit: daca ma voi trezi dimineata cu zambetul pe buze intreaga zi va fi ok, nu va mai avea acel luciu bicromatic de alb si negru. Zambim, zambim dar ne mananca cariile societatii, ne lasam condusi de ideile altora, le acceptam fara sa ne gandim o clipa la esenta lor. Si uite asa principiile noastre se prabusesc de-a lungul zilei, uitand acel zambet frumos cu care ne-a trezit in acea dimineata. De putine ori se intampla totusi sa avem zambetul pe buze, fiindca asteptam prima data sa-l vedem pe buzele altora. Nu stim sa ne automotivam, sa ne stimulam si cel mai pretios sa ne dorim cu adevarat ceva.
M-am decis sa pun capat si sa o iau de la inceput, asa cum am facut de atatea ori, chiar aici in aceste spatiu infim. Ridic primul mana si v-o intind si voua cu ideea sa ne gandim putin la micile lucruri din jurul nostru. Pare trist si sobru acest continut dar nu e decat o nota optimista si primul lucru cu care trebuie sa incepem ar fi sa acceptam ca suntem intr-o situatie cafenie. Hai sa vrem mai mult. Va rog.