Pentru unii rupestre...

" Să ne transpunem acum într-o eră a umanităţii când această chimie nu exista. Cum era înţeles faptul că iepurele asimilează morcovul şi omul — pâinea? Cum iepurele nu devine el însuşi morcov atunci când îl mănâncă? .... Aceste elemente asemănătoare, morcovul şi iepurele, sunt particule infinit de mici, dar deja determinate." Azi toate astea ne sunt date ca simpla chimie a transformarii amidonului in glucide, glucoza. Dar atunci ? Cine are azi atata amar de forta de gandire, aici printre noi. Cata intuitie !

„Culoarea este prin convenţie, prin convenţie dulcele, prin convenţie amarul şi în realitate nu există decât atomii şi vidul" (A LXIX). Aceasta înseamnă că perspectiva pe care o avem asupra
lucrurilor sensibile nu ne permite decât prin convenţie, adică prin tradiţie şi obişnuinţă, să pretindem a percepe realitatea corpurilor exterioare. Aceasta este şi ipoteza eleată care reduce senzaţia la stadiul de simplă părere....Dar, îndată ce simţurile noastre sunt lovite de către atomi, intrăm în domeniul fanteziei, adică al imaginaţiei şi al opiniei. Noi suntem aceia care, pornind de la afecţiunile sensibile, ne imaginăm ca fiindu-ne exterioară existenţa corpurilor determinate."

Si-atunci: „orice lucru este ceea ce se poate concepe despre el" si "„nimeni dintre noi nu cunoaşte nimic".

"Din toate lucrurile, atât din obiectul sensibil cât şi din simţul însuşi, emană două fluxuri materiale, a căror întâlnire produce un reziduu nou numit „fenomen". Astfel, din ochi iese un flux luminos care întâlneşte fluxul colorant reieşit din obiect, pentru a da naştere fenomenului, care, în mod simetric, umple simultan ochiul de vedere şi conferă obiectului culoare, înainte de această întâlnire nu există nici albul obiectului, nici, pentru ochi, senzaţia de alb: fenomenul provoacă senzaţia de alb în acelaşi timp în care el produce în obiect calitatea de „alb". Dacă am spune atunci că orice realitate efectivă se limitează la fluxul fenomenelor, urmează de aici că senzaţia este singurul mod de cunoaştere şi că orice senzaţie este relativă simţului, ca şi obiectului. Orice existenţă este deci relativă. Nu există nimic absolut. Acesta este sensul „relativismului" lui Protagoras. Dacă aplicăm omului formula: „Simţul este măsura tuturor lucrurilor", ea devine: „Omul este măsura tuturor lucrurilor, a celor ce sunt întrucât sunt, a
celor ce nu sunt întrucât nu sunt".

"...eu dacă pun în încurcătură pe alţii pricina este că sunt eu însumi în cel mai greu impas" - Socrate

"A filosofa înseamnă a te cunoaşte pe tine însuţi, în directă prelungire a preceptului delphic, înseamnă a reflecta, cu alte cuvinte a te întoarce către sine, către centrul sinelui, către suflet, către spirit. Nimic altceva nu are importanţă cu adevărat. "

„Cunoaşte-te pe tine însuţi" se regăseşte, în esenţă, în mesajul pindaric al celei de a doua Ode pythice: „Devino ceea ce eşti!".

"Pentru Socrate nu există exerciţiu mai dificil şi care să ceară mai mare
asceză şi umilinţă decât luciditatea. „Nimic în exces" se alătură, în templul lui Apollon, acelui „Cunoaşte-te pe tine însuţi".

" Cât despre înţelepciune, învăţăceilor tăi tu nu le dai decât una părelnică, şi nicidecum pe cea
adevărată. După ce cu ajutorul tău vor fi aflat o grămadă de prin cărţi, dar fără să fi primit adevărata învăţătură, ei vor socoti că sunt înţelepţi nevoie mare, când de fapt, cei mai mulţi n-au nici măcar un gând care să fie al lor. Unde mai pui că sunt şi greu de suportat, ca unii ce se cred înţelepţi fără de fapt să fie" (Phaidros, 275a-b)" .

Un epitaf optimist si plin de credinta : " N-am stiut nimic pana n-am ajuns aici " - mi-a venit acuma.