Masuratori

Cineva facuse afirmatia ca : " Omul e masura tuturor lucrurilor" . Eu unul evit , cat mi-e dat, sa nu masor si sa nu discut, dupa masura mea. Inca odata gandurile-mi sunt tulburi cand sa le astern. Citindu-l pe Noica sau mai bine zis recitind si recitind mi-am dat seama ca e fara de rost sa-mi fac mustrare pentru asteptarea care ma paste. Habar n-am ce astept. O limpezire poate. Stand in cada fierbinte si citind, un gand devenise o stare pe care as fi lasat-o aici. Dar am pierdut-o si simt ca n-am s-o mai gasesc ca s-o portretizez. Asta e o pierdere. Cineva imi amintise de o discutie pe care o purtasem candva despre fidelitate. Eu, adeptul fidelitatii. Uitasem acea discutie dar fidelitatea inca ma defineste. Un semn ca n-as trada. Dar pana la fidelitate e o cale lunga, mazgalita de tradari. Sunt intr-un spatiu in care tot ce stiu se scurge in neant , astfel ajung in incapacitatea de a-mi defini pozitia. Nu fac decat sa ratacesc apoi. De-ar fi acel drum o anamneza. Poate ma transform. In omul de care-mi vorbeam si le-am vorbit si catorva. Simt ca ma supun doar simturilor , voluptatilor si mai putin devenirii. N-o fi simturile si voluptatile podul spre devenire ?! Si mi-e ciuda ca n-am luciditatea sa vad toate astea. Tot ratacesc. Frumoasa va fi regasirea. Sper sa nu ma pasca nedumirirea atunci privind in spate. Oricum n-ar fi nimic de vazut. O ceata racoroasa in care te ratacesti. Iata dar in ce fel ma masor.