Telegrama string

Munca.Inspiratie.Craciun.Sesiune.Varza.Roman.Placere.Amoxicilina.Almodovar.Ana.Carti.Vacanta.Revelion.Dinti.Ura.
11 Ianuarie.Prieteni.Confuzie.Memorie.Iubire.Sex.Bun.Chef.Acasa.Scris.Mami.Tati.Johnnyy.Betie.Gat.An.Nou.
Bine.Foarte.

Yote-le, Yote-le

Yote-le ca m-am luat de dupa cap si m-am tarat ici (se citeste isi) ca sa va zic voua o povestioara. M-am saturat de birocratia plusata(adica +) de niste indivizi (massa damnata) care nu fac decat sa ma irite si sa ma incite, ulterior sa mai si spurc cateva vorbe de duh ca sa aiba ei acoperirea sa urle: '' Pai n-ati auzit ce-a zis " '' Ne-a facut gunoaie" , '' Putin respect ca noi am terminat o facultate si tu esti abia anul 3." Ete fleosc. Fac ceva pe respect. Nu pot sa-mi exprim decat dezamagirea fata de aceste specimene si acolitii lor. Imi vine sa fug de multe ori din calea lor dar culmea ca tot aia se intampla: imi pierd rabdarea, ma supraenervez si incep sa condamn sistemul in care sunt integrat, bineinteles ca includ si acele persoane in acest sistem ingrat. Bun. Sa va spun cum se intamplasi. Eu mare student imprumutasem carti de la biblioteca facultatii. Bineinteles ca reusisem sa si intarziu cu un termen de predare. Pana sa-mi fi dat si eu seama ca am intarziat (gasisem cartea acasuca la Zalau), trecusera 2 luni. Constrans de faza, intr-un final m-am hotarat sa inapoiez cartea. E sa vezi. Am dat nas in nas cu o bibliotecara supraponderala cu niste ochelari care ii aduceau un iz de bunica, o femeie plictisita probabil de scaunul in care statea sau probabil plictisit scaunul de flatulatiile ei, n-a facut altceva decat sa condamne fapta monstruoasa pe care o facusem. Eu din placere am facut pe prostu, cum ca n-am stiut, ca nu pot sa cred, ca eu cerusem ulterior prelungirea termenului. Fara folos. Pedeapsa trebuia aplicata. Bibliotecara era predispusa la cearta , practic observam in ochii ei placerea de a vorbi in contradictoriu, pe de alta parte si cu nasu varat in tavan. Imi pastrasem calmul , nu ridicasem deloc vocea dar culmea ca de fiecare data cand ziceam ceva ma loveam de aceeasi replica:" Te rog nu ridica vocea". Probabil sa fi tacut dar asta era de neconceput. Ca si bonus bibliotecara imi fluturase alte termene de intarziere de la carti de nu stiu cand. Asta m-a dat peste cap. De unde si alea nu-si. Nimeni nu ma anuntase, nici in momentul in care mai imprumutasem carti de la biblioteca. Mi se parea strigator la cer. La acele termene de intarziere sa stranse suma de 30 ron plus intarzierea de la cartea pe care o adusesem, care azi aflasem ca se invartea in jurul sumei de 50 ron. Doamne Dumnezeule, ma simt ca-n Kafka. Nu inteleg nimic. Colegii mei inregistrasera convorbirea mea cu bibliotecara , cea de saptamana trecuta. Cel mai mult ma iritau povestile gen: ii duci o ciocolata si te rezolva, ii dai cati bani ai la tine si e ok, dar eu nu aveam scapare si nici nu o vroiam. Mi se parea absurd sa aplic metode trotskiste si staliniste, chiar nu vroiam. Asa ca azi ma dusei din nou la biblioteca cu gandul curat de a plati 10 ron, respectiv o parte din penalizari. Bineinteles ca am facut cunostinta si cu alte 2 bibliotecare, mai tinerele asa, care se laudau ca ele au terminat faculta si eu is abia anu 3 si poate ma ''rezolva'' ele. Am platit 10 ron si m-am lovit de replica d-soarei bibliocacanarei(nu e gresit , asa am vrut sa scriu) : Asa.... ai sa tot platesti pana la sfarsit. Mi-am pierdut rabdarea(nu de alta dar am alergie la prostie) si am inceput din nou sa condamn sistemul bibliotecar si birocratia lui. Ele au sarit ca arse, le-am spus ca mi se pare normal sa fiu revoltat si ca am dreptul sa contest si sa le contest. " Putin respect" " Putin respect", " Du-te la decan" sau " Poate vrei sa mergem mai departe....". Am incercat de nspe ori sa inchei discutia zicand : "Bine multumesc" ,"Bine multumesc", dar ma loveam de acelasi harte specifice feministelor. La un moment dat m-am indreptat spre biroul decanului, m-am oprit in fata usii si m-am resemnat. Cu sinceritate va spun ca mor de ciuda, imi accept greseala, cel vinovat dintai sunt eu, dar sunt vinovat in acest sistem ingrat si putrezit de emanatiile lor. Saptamana viitoare ma duc iarasi. Fie ce-o fi, poate o sa fac silentio stampa.

Sunt trist probabil fiindca asta imi doresc

M-am trezit de nici habar cand adormisem nu am si chestiile astea nu fac decat sa ma amuze. Putinele clipe de amnezie sau ignoranta memorativa nu fac decat sa-mi conserve mie spatiul de stocare a informatiei si sa las dracu atatea explicatii date in detaliu despre cele mai mici lucru. M-am saturat de atata analiza introspectiva, m-am saturat de divagatii non-sens, m-am saturat de ganduri care ma coplesesc in momentul asta. Am ramas atat de impresionat de explicatiile date de catre o prietena, nu-i spun numele, Elena care vazuse atat de bine iesirile din starea mea angoasanta, argumente puse cap la cap intru limpezirea constiintei. Cred ca acelasi lucru l-as fi spus si eu daca as fi fost cel care analizeaza din exterior problematica, dar eram prea constrans in horele mele de idei. Ma pis pe ele fara pic de remuscari. Mi-am pierdut temporar constiinta de clipa, cea pe care o integrasem atat de bine in psihic si mi se parea d.p.d.v valoric absoluta; cea care in ultimul timp si ma refer la ultimele 6 luni m-a ridicat de jos ca pe urma sa fiu stigmatizat de problemele altora. Oameni care poarta la ei statii de amplificare cu negativism gata oricand sa neutralizeze orice umbra de bine din cortex. Am sa ma pis si pe ei curand. Astept sa vina. Pana atunci o fortez vezica si beau .

Dureri intretaiate

M-am lasat dus iarasi dus de cantecul sirenelor navigand in deriva si ghidat doar de cateva soapte tarzii venite tot atunci cand as fi renuntat. Am plecat capul ametit de acel cantec launtric care imi striga mut chiar poti. Nu pot, nu vreau, ce mult imi doresc, e greu, chiar se poate. Toate astea cu putin timp inainte sa vad ruina vazei mele de portelan reprezentand perfect o inima sanatoasa. Unduirea vasului ii alinase vechile fisuri care parca sangereau la auzul sirenelor. S-a spart. Pur si simplu a s-a prabusit sub propria ei greutate fortata de forta mareica din acea toamna cu luna plina. Vaza fusese de atatea ori remodelata, reconstituita particica cu particica asemeni unui puzzle cu piese perfect identice. Pentru refacere foloseam tehnica datarii cu carbon. Lucrarea dura zeci de zile si uneori era asistata si de cei cativa membrii ai vasului ca suport moral. Fisurile ei dendritice atestau originalitatea si valoarea ei. Impresionant era ca de la inceput si pana in prezent dupa zeci de renasteri vaza isi dublase dimensiunile, iar inauntrul ei se acumulase un fluid negru. Cred ca eram singurul care il observase fiindca nimeni nu pomenea niciodata de el. Din curiozitate, odata, i-am atins suprafata. Nu-mi mai amintisem nimic pe urma. N-am mai incercat. Din frica, din precautie renuntasem. Pentru o vreme si disparuse lichidul. Asta se intampla in zilele mele bune, inainte de naufragiu. De data aceasta totul era diferit. Vaza parca renuntase sa mai stea pe picioare. S-o fi saturat de atatea cantece, de acele soapte tarzii, de nimicurile importante, de strigatele calde si mute de ajutor, de simpla mireasma de apa sarata. M-am decis sa ma inchid in anticamera ca sa o refac si de data asta de unu singur, rupt de toata realitatea aia sideranta. De 3 zile ma chinui singur. Vreau sa o fac singur fara moralul nimanui. Chiar ma pregatisem psihic pentru zilele astea. Nu ma pregatisem indeajuns. Nu se lipesc. Le-am cantat, le-am soptit, le-am oferit argumente,alternative, plansete. Nu vor. Cel putin acum. Am fost anuntat printr-un biletel strecurat pe sub usa ca inca o persoana disparuse de pe vas. Era androginul.Ultima oara fusese vazut dand pe gat putinul alcool ce mai era. L-o fi luat sirenele, s-o fi aruncat peste bord. Incep sa vad din nou acel lichid negru care parca unge fisurile. Poate ar fi mai bine sa-l ating. Pot.

(P.S : Am scris asa cum au venit.)

O zi prin santier de Sf. Maria

Am conspirat la deliciul carnal al unei calugarite (insecta) care isi sectiona, secata de inanitie, piciorusele articulate indulcindu-si perisorii cu o seva albastru-verzuie. Era doar o slujba de autoflagelare si sub ochii mei parca o facea cu o violenta vadit mai acerba. N-am zis nimic si am observat loteria probabilitatilor de a fi calcata de zecile de picioare care se perindau asemeni enoriasilor stransi in jurul celuia care mentine serverul conexiunii cu divinitatea la parametrii normali. Cat noroc. Observasem complexitatea fenomenului in masura in care, acea mare de platfusi nu reusisera decat sa faca vant elitrelor si lunguietelor antene, erau la limita de a decide soarta fapturii si totusi actul in sine nu avea loc, moartea, daca exista moarte in cazul animalelor, probabil era la calit musuroaie de furnici, asezata bine pe limba aricilor. Pentru o clipa am crezut ca particip la executia unui act suicidal, dalele de beton ar fi strapuns cu usurinta exoscheletul vernil, imprastiind maruntaiele in micile crevase umplute cu nisip. Totusi calugarita era stana de piatra si nici macar batul de chibrit intins in ajutor nu o misca din loc. Meditatia o exonera de orice impuls venit din exterior, ochii miriapozi stipulau biti informationali in a caror asamblare luau viata celei mai inconstiente vise. Totul se vedea clar, cu o limpezime neclara. Atatea energii in jur capabile sa ruineze universul insectivorei si totusi micile fire de ata numite principii erau capabile sa sustine greutatea prometeica . Si-ar fi serbat cu zi de nastere acel ultim moment, acea ultima iubire care fusese devorata la ultima imperechere. Asta era solutia la care ajunsesem. Remuscarile erotice ii dadeau frau vanitatii in care era cuprinsa pana la acel moment. Isi fagocitase dragostea si acuma incerca sa o scoata din ea ospatandu-se din propriul trup. Dubla greseala. Dragostea era pierduta si odata cu ea se pierduse si ratiunea. Desi se afla in ea atat in forma proprie cat si transfigurata, dragostea era compresata de masa fluida a vidului. Nimic spre bine. Poate ar fi fost mai bine sa o strivesc eu. Mi-as fi luat rolul de Dumnezeu. Dar sunt prea pacatos iar Cel Mare e far' de pacate. Asa ca am inceput a urla in jur si a striga dupa cel nepacatos. Am primit in schimb chistocuri de tigara cateva vorbe de duh spurcat, apeluri nepreluate pentru mama, sms-uri pentru familie si neamuri si urari de bine pentru viitorul botez. Crud. Nimeni nu vrea sa fie calau. Renunt. Pasesc in nestire si o iau sub talpa odata cu mine. S-a dus.Pentru o clipa am uitat de ea.

Exilum

M-as putea lauda ca in tot acest timp in care am lipsit, am calatorit in jurul lumii, am vazut tot ce e mai frumos in jurul ei, dar de fapt nu am facut decat sa ma invart in jurul unor idei. Am ales sa plec si sa incerc inca o data sa fac totul pe cont propriu. Dar bineinteles in situatia de fata am fost nevoit sa apelez la prietenii apropiati care au ales cu incredere sa investeasca in mine atat timp cat si bani, ca in orice afacere de altfel.Au facut cea mai buna investitie din viata lor, asta o pot spune numai eu, caci marile succese ce vor avea sa vina le va stipula averi incomensurabile si nu ma refer neaparat la bunuri materiale. Desi multi considera ca sunt intr-un impas, le declar strangand in palma putinele sentimente care mi-au ramas ca scara pe care urc acum are un sens unic. Falus. Constiinta e la fel de curata si limpede asemeni unui copil care exploreaza lumea pentru prima data si asta o datorez in mare parte acelor persoane care mi-au fost in ultimul timp mai aproape ca niciodata. Atat de aproape incat fiecare gest denota o afectiune inefabila. Nu mai pot sa scriu. Lasam pe altdata.

De post

Se intampla in Postul Mare in perioada postdecembrista.O luam de fiecare data in posterior cand intarziam la meci, fiindca jucam post pe post. Adica daca lipseam eu nu mai era cine sa-l inlocuiasca pe celalalt. Imi placea sa joc in postfata si niciodata post-mortem. Inainte de meci faceam cure si tineam post, lucru care a dus ulterior la concedierea mea din post fiindca asa e in bucutarie, trebuie sa gusti ceea ce faci. Am trimis o scrisoare, in care in post-scriptum imi explicasem motivul comportamentului dar asta nu mi-a dus inapoi postul de bucatar. Post-factum m-am hotarat sa scriu proza postmodernista. Era la moda. Renuntasem si la echipa si primisem multe apostrofari. Pentru ei eram un impostor si un tradator, asa ca nu mai mergeam nici macar in calitate de spectator. Pentru inspiratie imi luasem o cabana la Postavaru. Scrisesem un roman-pamflet despre un postelnic din vremea lui Stefan care in nebunia lui se considera apostol. Nu l-am publicat niciodata.In prezent, un apropiat mi-a sugerat sa-l postez pe internet. Am avut succes. Am aparut pana si la un post local de televiziune, nu-i mai retin numele. Cei din satul natal impreuna cu seful de post imi ridicasera o statuie de lemn pe un postament de piatra, un model al satului. Ce p(r)osti.