O zi prin santier de Sf. Maria

Am conspirat la deliciul carnal al unei calugarite (insecta) care isi sectiona, secata de inanitie, piciorusele articulate indulcindu-si perisorii cu o seva albastru-verzuie. Era doar o slujba de autoflagelare si sub ochii mei parca o facea cu o violenta vadit mai acerba. N-am zis nimic si am observat loteria probabilitatilor de a fi calcata de zecile de picioare care se perindau asemeni enoriasilor stransi in jurul celuia care mentine serverul conexiunii cu divinitatea la parametrii normali. Cat noroc. Observasem complexitatea fenomenului in masura in care, acea mare de platfusi nu reusisera decat sa faca vant elitrelor si lunguietelor antene, erau la limita de a decide soarta fapturii si totusi actul in sine nu avea loc, moartea, daca exista moarte in cazul animalelor, probabil era la calit musuroaie de furnici, asezata bine pe limba aricilor. Pentru o clipa am crezut ca particip la executia unui act suicidal, dalele de beton ar fi strapuns cu usurinta exoscheletul vernil, imprastiind maruntaiele in micile crevase umplute cu nisip. Totusi calugarita era stana de piatra si nici macar batul de chibrit intins in ajutor nu o misca din loc. Meditatia o exonera de orice impuls venit din exterior, ochii miriapozi stipulau biti informationali in a caror asamblare luau viata celei mai inconstiente vise. Totul se vedea clar, cu o limpezime neclara. Atatea energii in jur capabile sa ruineze universul insectivorei si totusi micile fire de ata numite principii erau capabile sa sustine greutatea prometeica . Si-ar fi serbat cu zi de nastere acel ultim moment, acea ultima iubire care fusese devorata la ultima imperechere. Asta era solutia la care ajunsesem. Remuscarile erotice ii dadeau frau vanitatii in care era cuprinsa pana la acel moment. Isi fagocitase dragostea si acuma incerca sa o scoata din ea ospatandu-se din propriul trup. Dubla greseala. Dragostea era pierduta si odata cu ea se pierduse si ratiunea. Desi se afla in ea atat in forma proprie cat si transfigurata, dragostea era compresata de masa fluida a vidului. Nimic spre bine. Poate ar fi fost mai bine sa o strivesc eu. Mi-as fi luat rolul de Dumnezeu. Dar sunt prea pacatos iar Cel Mare e far' de pacate. Asa ca am inceput a urla in jur si a striga dupa cel nepacatos. Am primit in schimb chistocuri de tigara cateva vorbe de duh spurcat, apeluri nepreluate pentru mama, sms-uri pentru familie si neamuri si urari de bine pentru viitorul botez. Crud. Nimeni nu vrea sa fie calau. Renunt. Pasesc in nestire si o iau sub talpa odata cu mine. S-a dus.Pentru o clipa am uitat de ea.