Cuantica

As zice ca dragostea e ca fizica cuantica , probabilitate si incertitudine. Realitatea piere se unduieste si piere ca o particula. Pornisem sa scriu despre altceva, nu eram sigur ce, iar sufletul mi se lega ca o impletitura de acele ganduri. Mi-am dorit sa scriu despre marile teme : Viata , Moarte, Iubire, Voluptate , amintiri si reactii ale unora ce inglobau aste lucruri. Imi doresc sa ajung un fin observator. Probabil arat ca unul dar rugozitatea ma tradeaza. N-am cazut in sentiment ; o liniste adanca ma incearca. Nu exista graba sau nervozitate. M-as opri din scris dar vointa actioneaza in revers. Din dragoste m-as opri din scris si vorbit. As contempla si as munci ca un rob acel pamant ce ne leaga. Poate e doar o reactie carnala dar tare mult as iubi acel pamant. Catatonic. Si ma intorc acuma dupa cateva minute si spun ca n-a murit. Nu, nu. E la fel de nostalgica ca '' Missing'' al trupei "Everything but the girl". Unde as fi daca n-as aduna atatea idei. E un mod de a contempla clipa. o cuantific si-o asociez cu un moment al zilei, un spatiu, un sunet, o culoare. Sinthesis. Imi plang si moleculele. Ca n-a murit nimeni din cauza mea. Poate atunci am fi CEVA. Cu rost ma indoiesc de toate , asa de dragul de-am nega conservarea. Nimic nu mi s-a parut mai cu rost decat atunci cand am iubit orbeste. Poate din cauza varstei. Rostul o fi venit din obtuzitate. Undeva in 2006 aveam ideea unei poezii negativiste in care nimic, nicaieri, numai punctau o stare. Mare an 2006. Ca de altfel 2009. Incep sa vad viata prin ani.