Pios si Smerit iti spun Bine ai venit

S-a intamplat ca bunicul meu sa moara la sfarsitul saptamanii trecute. Nu glumesc. A avut parte de o moarte nedureroasa, asa ziceau cei care au fost langa el. Chiar el sustinea ca nu-l doare nimic. Moartea doare ? Eu zic ca nu doare deloc. E ceva psihosomatic, nostalgic, lasi totul in urma pentru ceva nou. Cei mici ma mustrau, adica verisorii mei eu fiind cel mai mare, fiindca refuzam sa-l vad asa in starea aia. Cum zicea o matusa, vreau sa mi-l amintesc asa cum il stiu eu. Inmormantarile sunt triste. Asta e si menirea lor. Tata m-a intrebat de ce nu-mi faceam cruce ca tot alaiu ca doar nu mi-am schimbat religia. Mama m-a certat fiindca nu pot fi ca ceilalti. Bunicul a fost un om destul de aspru, ca toti de altfel din generatia lui. Imi placeau mult poeziile lui folclorice. Erau din alte vremuri. N-am plans deloc. De altfel singurul lucru care ma facea trist era momentul cand mi-l imaginam razand. Ma gandesc la epitaful: " Sunt trist fiindca nu mai pot rade". Multi oameni in varsta la ceremonie, oameni care in orice clipa i-ar fi putut lua locul, dar cine ar face-o ? Toti il plangeau, pana si preotul care se intampla sa fie nepotul lui. Preferam in acele momente sa ascult exact vorbele ce ieseau din gura popii, predica. Vorbe goale, pentru loaza. Citiri din Pavel majoritatea. Ce m-a surprins a fost momentul in care preotul l-a citat pe Mihai Eminescu, pe Galaction si parca pe Macedonski. Interesant de-a dreptul, sa spui poezii care fac reflectii asupra mortii. Vorbe pline de sensuri si analogii. Vorbe care te pun pe ganduri mai mult ca oricare alte fapte ale lui Hristos sau apostolii lui. De altfel gandurile zic eu sunt mai importante decat faptele in zaul de fata. Ne intereseaza nu ceea ce fac ci ceea ce gandesc. Cateva sclipiri poate nici una. La inmormantare era si un orb. M-a intrebat indraznet daca stiu ce culoare are moartea. A zis ca el stie fiindca o vazuse, ma rog o simtise. Si mi-a zis : Nu e neagra asa cum crezi tu, eu nici nu m-am gandit la negru. E o culoare pe care ai s-o vezi pentru prima oara. Un amalgam de contururi, de lumina monotona, o lumina plina de intuneric. Ma gandeam daca ochii unui mort reflecta lumina. De fiecare data cand stau aproape de cineva, foarte aproape observ cum o pata de lumina asemanatoare cu o raza ce loveste o camera de filmat licareste pe iris. E o pata taiata de linii care formeaza carouri intr-un cerc.Stiti voi cum arata. Si ma gandeam daca se vede asa in ochii unui mort, daca m-as apropia. Cu bunicu era prea tarziu se incerc. Astept sa moara altcineva. Poate tu. Nu stim niciodata care. Dar timpul ne ajuta sa anticipam cand. Un om se lauda ca participase la atatea inmormantari incat ar fi umplut un cimitir. Cimitirul ''Buna Vestire". Vestea ai primito tarziu adica postmortem, deci tu nu stii de fapt ce se intampla. Te zbati ? Te zbati cand iti intarzie ceva ? Nu. Fiindca stii ca e timp. Dar nu stii. Timpul s-a pierdut pour toi. Intr-un loc lipsit de viata nu exista timp. Poate apa sa anticipeze sau roca ? Fara noi e nimic. Asa ca astepti miracolele evolutiei. Sa apari tu acolo ca sa existe ceva, sa existe timpul. Sunt mandru fiindca bunicul meu in urma cu 2 ani isi sarbatorise 50 de ani de casnicie alaturi de nevasta lui. 50 de ani.Frumos. Tot ma simt trist fiindca mi-l imaginez razand. Curand o sa uit, asa cum l-a uitat si lumea dupa ce l-au aruncat in groapa. L-au asezat si au plecat. I-au intors spatele pentru ultima oara. Ceilalti de langa el i-au zis :Bine ai venit !